Măsurile excepționale trebuie întotdeauna concepute astfel încât să fie limitate în timp, clar formulate și direcționate, dar să asigure și condiții echitabile, egale și competitive pentru toți participanții la piața din UE, a declarat președintele FPPG, Franck Neel, în cadrul Romanian International Gas Conference 2022.
„De când ne-am întâlnit anul trecut, sectorul nostru a trecut prin noi dimensiuni ale unei crize care deja începea. Fundamentele energetice se schimbă chiar în fața ochilor noștri; toate resursele energetice sunt expuse numeroaselor volatilități. Trăim cu adevărat într-un context excepțional, cu evenimente geopolitice ieșite din comun, preocupări privind securitatea energetică, dezechilibre între cerere și ofertă, schimbări de reglementare și multe alte consecințe economice datorate inflației”, a spus el.
„Pandemia, războiul din Ucraina și seceta severă au creat furtuna perfectă cu care ne vom confrunta în următoarele luni. Profitând de această ocazie, merită menționat că am recunoscut și susținem Propunerea UE de regulament al Consiliului privind o intervenție de urgență pentru a aborda problema prețurilor ridicate ale energiei, pe 14 septembrie. Cu toate acestea, considerăm că măsurile excepționale trebuie întotdeauna concepute astfel încât sunt limitate în timp, clar formulate și direcționate, dar asigură și condiții echitabile, egale și competitive pentru toți participanții la piața din UE”, a adăugat Neel.
El a mai spus că actuala criză reprezintă o oportunitate pentru Europa de a obține o soluție permanentă pentru securitatea viitoare a aprovizionării, prin reconsiderarea strategiei atunci când vine vorba de aprovizionarea cu energie, concentrându-se mai mult pe propriul potențial.
„În același timp, țările cu resurse semnificative, precum România, ar trebui să urmărească, în dialogul cu Comisia Europeană asupra regulamentului propus, să își protejeze industria și viitoarele investiții capital-intensive. Criza actuală ne arată că avem nevoie de investiții precum aerul pentru a aborda cea mai mare vulnerabilitate a sistemului energetic: creșterea producției locale de energie cu resurse locale, diversificarea surselor de aprovizionare la import și avansarea în tranziția energetică…
„Incertitudinea este cel mai mare dușman al unui investitor. În timp de criză, un investitor caută predictibilitate și stabilitate. Amplificarea volatilității reprezintă un obstacol în calea ieșirii din această criză”, a mai spus el.