###author###
Cea mai importantă instanță a sistemului juridic al UE a apreciat joi că subvențiile acordate pentru încurajarea producției de energie eoliană în Franța constituie o intervenție a statului, transmite Reuters.
Cazul are implicații la nivel european, în condițiile în care, în prezent, există o dezbatere cu privire la subvențiile pentru energiile regenerabile, considerate vinovate pentru creșterea costurilor la energie. Potrivit legislației europene, ajutoarele de stat trebuie comunicate executivului comunitar, care vrea să se asigure că aceste ajutoare nu provoacă distorsiuni pe piață, citează Agerpres.
În conformitate cu o lege din 2008, grupul francez de utilități EDF este obligat să cumpere electricitatea produsă de turbinele eoliene din Franța la un tarif de 83 de euro pentru un megawatt oră. Însă asociațiile care se opun subvenționării energiei eoliene au contestat în justiție aceste tarife preferențiale, iar justiția franceză a cerut opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene.
”Obligația ca energia electrică produsă de instalațiile eoliene să fie cumpărată la un preț superior celui de piață constituie o intervenție a statului”, a apreciat joi Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Posibile implicații ale speței asupra României
La începutul acestei săptămâni, Guvernul a decis că producătorii de energie eoliană vor primi, din 1 ianuarie 2014, doar 1,5 certificate verzi pentru fiecare MWh de energie livrat consumatorilor, în timp unităţile fotovoltaice vor fi recompensate cu trei certificate verzi, jumătate din nivelul actual.
ANRE a constatat, în prima parte a anului, în urma unui studiu, că producătorii de energie din surse regenerabile primesc prea multe certificate verzi pentru energie produsă, prin raportare la costul investiţiilor în centrale de producţie, şi a recomandat Guvernului reducerea numărului certificatelor verzi acordate acestora.
Decizia guvernului a fost urmată de protestul asociațiilor private din industria de profil.
Reducerea numărului de certificate verzi pentru producătorii de energie din surse fotovoltaice este ilegală, iar statul „a mers prea departe cu măsuri abuzive” împotriva industriei verzi, care vor costa statul „miliarde de euro„, potrivit Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice (Romanian Photovoltaic Industry Association, RPIA).
La rândul său, Asociația pentru Energie Eoliană (RWEA) a reclamat în repetate rânduri schimbările dese de legislație și propuneri legislative, precum și reducerea subvențiilor promise pe termen lung investitorilor.
Dacă justiția franceză va adopta o decizie finală, prin care va anula decretul privind tarifele preferențiale din 2008, aceasta s-ar putea răsfrânge asupra întregului sistem european. Decizia va putea fi luată abia peste trei luni.
Suporterii energiilor regenerabile sunt îngrijorați de implicațiile acestei decizii asupra viitorului subvențiilor pentru energiile regenerabile.
Comisia Europeană a anunțat miercuri că analizează modul în care Germania gestionează subvențiile pentru energiile regenerabile. De asemenea, mai multe țări din Europa au adoptat măsuri pentru a reduce subvențiile pentru energia eoliană și solară, subvenții care au condus la creșterea prețurilor la electricitate plătite de consumatori. Cehia a impus o taxă de 26% pentru centralele fotovoltaice care au început să opereze în 2009 și 2010. Grecia a introdus o taxă de 27% pentru veniturile instalațiilor de energie fotovoltaică și o taxă de 10% pentru parcurile eoliene.
În România, Guvernul a decis la începutul lunii iunie să reducă ajutoarele acordate pentru energiile regenerabile. Conform actului normativ, recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 31 martie 2017 pentru centralele hidro și solare, respectiv începând cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene. În reacție, grupul ceh de utilități CEZ a depus o plângere la Comisia Europeană cu privire la decizia României de a amâna acordarea unor certificate verzi, măsura care ar putea costa compania cehă până la 66 milioane euro pe an, conform Agerpres.