UE a fost de acord să-și înăsprească normele privind conductele de gaze naturale – într-un mod în care ar putea forța restructurarea proiectului Nord Stream 2 pentru a aduce gazul rusesc prin Marea Baltică, direct în Germania. Din păcate, cu toate acestea, este puțin probabil să fie modificat proiectul de 9,5 miliarde de dolari. Washingtonul și-a exprimat îngrijorările repetate cu privire la acest proiect; Parlamentul European a adoptat, în urmă cu două luni, o moțiune care îl condamnă ca fiind „un proiect politic care reprezintă o amenințare la adresa securității energetice europene”. O politică energetică europeană solidă și coerentă ar fi găsit o modalitate de blocare a acestuia, potrivit Financial Times.
O actualizare normativă face ca proiectele de conducte care încep în afara UE să se supună acelorași reguli pentru interiorul Uniunii. Cel puțin 10% din capacitate trebuie să fie pusă la dispoziția terților, în plus, trebuie să aibă tarife nediscriminatorii. Conductele nu pot fi deținute direct de furnizori. Asta înseamnă că Gazprom ar putea fi nevoit să renuțe la proprietatea sa, în forma actuală, asupra Nord Stream 2. Întrucât are cinci parteneri europeni în construcția conductei – Uniper și Wintershall din Germania, Engie din Franța, Shell și OMV – asta nu ar fi prea provocator.
În plus, printr-un compromis francez-german semnificativ, țara UE în care se află o conductă de tranzit – în acest caz, Germania – va fi responsabilă de aplicarea normelor și de acordarea eventualelor scutiri, deși sub supravegherea Comisiei Europene.
Chiar și restructurată, Nord Stream 2 este o conductă fără raționament comercial. După cum a confirmat Moscova săptămâna trecută, nu va aduce gaze noi în Europa. Conducta de tranzit existent din Ucraina este funcțională. În schimb, noul traseu, care se desfășoară alături de prima linie a Nord Stream, veche de șapte ani, va permite Gazprom să evite în mare măsură Ucraina, privând Kievul și alte state de tranzit- precum Polonia- de venituri în valoare de miliarde de dolari.
Germania, între timp, va deveni „hub” european pentru gazul rusesc către Europa, un rol pe care Ucraina l-a dorit. Companiile germane ar putea plăti mai puțin pentru energie. Cu toate acestea, institutul de cercetare economică DIW din Berlin a concluzionat vara trecută că Nord Stream 2 nu a fost „necesar pentru a asigura aprovizionarea cu gaze naturale în Germania și Europa”, ci s-a bazat pe ipoteze învechite referitoare la cerere și nu a fost un „proiect de investiții profitabil”.
Unii susținători ai proiectului invocă anii ’70 și ’80, când construcția unei noi rețele de tranzit – una prin Ucraina – vizează să încurajeze interdependența energetică și, prin urmare, încrederea între vest și Uniunea Sovietică. Dar contextul de astăzi este diferit. Livrările rusești în Europa sunt stabilite. Această nouă rută permite Moscovei să arunce țările europene una împotriva celeilalte.
Bruxelles-ul și Berlin-ul speră că schimbarea regulilor conductei va duce la evitarea sancțiunilor SUA împotriva companiilor europene implicate în Nord Stream 2. Washingtonul ar trebui să renunțe, într-adevăr, la astfel de măsuri. Dar nu din cauza noilor reglementări, ci datorită faptului că regimul de sancțiuni al SUA, care a început în 2014 ca un set de măsuri calibrate cu atenție, coordonat cu UE, a devenit din ce în ce mai incoerent și mai greoi. Există, de asemenea, suspiciuni justificate că plângerile americane față de Nord Stream sunt motivate mai mult de ambițiile de a vinde rezeroare de gaze naturale lichefiate în Europa, decât de preocupările legate de securitatea energetică a continentului.
Va trebui ca Europa, nu SUA, să-și gestioneze propria politică energetică. Acest lucru face cu atât mai nefericit faptul că UE nu a reușit să acționeze într-un mod mai unit și mai vizibil. Ucraina, precum și Polonia și alte țări mai mici ale UE, în special din est, ar avea dreptate să creadă interesele lor au fost sacrificate în favoarea celor din Paris și Berlin.