O alianță formată din furnizori de energie verde și utilități municipale din Austria și Germania au depus o plângere la Curtea Europeană de Justiție (CEJ) împotriva subvenționării aprobate de Comisia Europeană pentru centrala nucleară britanică de la Hinkley, conform EurActiv Germania.
CEJ ar trebui să „anuleze” aprobarea Comisiei Europene a acestui ajutor de stat, susține alianța formată din zece companii energetice. Aceasta afirmă că „subvenții excesive ale puterii nucleare” se traduc printr-un „ajutor de exploatare ilegal”. Acesta „nu ar fi trebuit aprobat”, a declarat Sönke Tangermann, președinte al Greenpeace Energy.
În octombrie 2014, Comisia Europeană a aprobat inițial ajutorul pentru Hinkley Point C. Recent, reclamanții au comandat studii științifice care susțin că subvențiile garantate de stat pentru poiectul nuclear de la Hinkley vor însuma aproximativ 108 miliarde de euro.
La 12 cenți pe kilowatt oră, remunerația garantată ar fi de trei ori mai mare decât prețul pieței – la o valoare ajustată cu inflația – care urmează să fie stabilă timp de 35 de ani.
Reclamantele acuză Comisia de „erori juridice și procedurale”. Ele se tem că, împreună cu alte proiecte energetice nucleare, pachetul subvențiilor globale ar putea crea „distorsiuni masive” pe piața europeană de energie și avantaje competitive pentru energie nucleară.
Din punctul de vedere al utilităților municipale (Stadtwerke), eficiența economică a centralelor descentralizate de producere a energiei ar suferi în mod semnificativ prin oferirea subvențiilor planificate, a explicat Achim Kötzle, managing director pentru Economia de energie la Stadtwerke Tübingen.
„Există pericolul ca piețele europene de energie să fie inundate cu o putere nucleară subvenționată iar generarea de energie regională, de înaltă eficiență și ecologică, va fi obligată să iasă de pe piață”, a explicat Kötzle.
Între timp, Austria a depus, de asemenea, o plângere. Însă Germania nu a aderat la proces. Guvernul german a refuzat până acum să se alăture în luarea măsurilor legale împotriva deciziei de subvenționare controversate, invocând motive politice pentru a face acest lucru.
Acum, Greenpeace Energy face apel la guvernul german să dea în judecată Comisia pentru aprobarea subvențiilor. „Oricine acceptă pur și simplu revenirea energiei nucleare costisitoare, riscante și în măsură să denatureze concurența în Europa, trădează Energiewende (politica tranziției energetice -n.r.) în propria lui țară”, a subliniat Tangermann.
În doar câteva săptămâni, mai mult de 15.000 de persoane au urmat un apel al comunității energetice și au recurs la e-mail, cărți poștale sau petiții on-line pentru a îndemna politicienii germani să se alăture Austriei în luarea de măsuri legale împotriva aprobăriisubvenției pentru proiectul de la Hinkley.