Membrii Asociației Furnizorilor de Energie din România – AFEER își exprimă îngrijorarea că, nici până acum, la aproape patru luni de la adoptarea legislației și emiterea primelor facturi, nu au primit înapoi banii cheltuiți cu plafonarea și compensarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Mai mult, prin noul Ordin comun al miniștrilor Muncii, Energiei și Finanțelor privind decontarea facturilor, se prelungește nejustificat termenul de rambursare a sumelor cheltuite de furnizori, spre limite absolut insuportabile.
”Atragem atenția cu fermitate că riscul de a intra în insolvență sau chiar faliment crește exponențial cu timpul în care statul nu decontează cheltuielile făcute de către furnizori. Mai mult, un eventual blocaj financiar în plină iarnă ar fi devastator pentru siguranța sistemului energetic național. Cu mici excepții, care nu totalizează mai mult de 0,1% din piața de energie, companiile nu au primit niciun ban, deși facturile cu plafonările și compensările cuvenite consumatorilor au început să fie emise din noiembrie 2021. Până acum, subvențiile prin plafonarea și compensarea prețurilor la energie, legiferate de autorități, au fost suportate din banii furnizorilor, inclusiv din bani împrumutați. Nu este nici rolul, nici expertiza companiilor să facă protecție socială. Acesta este rolul statului. Mai mult, prin noul Ordin comun 183/112/173 din 2022 al miniștrilor Muncii, Energiei și Finanțelor se prelungește arbitrar termenul de decontare al facturilor. Potrivit noului Ordin, toți furnizorii trebuie să refacă aproape toată documentația pentru decontarea cheltuielilor făcute cu plafonarea și compensarea facturilor. Acest lucru implică un nou efort operațional și prelungește termenul de rambursare a cheltuielilor furnizorilor spre sfârșitul perioadei de aplicare a schemei de subvenționare a consumatorilor, 31 martie 2022. Vorbim de sute de milioane de euro pe care furnizorii i-au cheltuit, majoritatea din credite bancare, fără să îi primească înapoi de la stat. Această situație nu mai poate continua! Și nu pentru că nu mai vor furnizorii, ci pentru că nu mai pot”, declară Laurențiu Urluescu, președintele AFEER.
În contextul creșterilor explozive ale prețurilor la energie electrică și gaze naturale, AFEER consideră necesare – așa după cum a considerat de la începutul crizei energetice – măsuri pentru sprijinirea consumatorilor atât casnici, cât și non-casnici; dar toate aceste fără a induce pierderi nejustificate furnizorilor si a afecta companiile din energie.
Furnizorii sunt integratori ai pieței energetice, ”liantul” între producători, transportatori, distribuitori și consumatori. Facturile cuprind prețul de achiziție al energiei electrice și gazelor naturale, precum și tarifele de transport, de distribuție, taxele către stat (TVA și accize), alături de contribuții pentru susținerea unor producători (certificate verzi pentru producătorii de energie din surse regenerabile și bonusul de cogenerare pentru producătorii în cogenerare de înaltă eficiență). Furnizorii trebuie să plătească facturile întregi către toți aceștia, deoarece plafonarea și compensarea se aplică doar clienților.
Eforturile financiare ale furnizorilor de a-și îndeplini obligațiile legale ce le revin, de a plăti mai departe, pe întregul lanț energetic, facturile întregi către producători, transportatori, distribuitori și bugetul statului, fără a avea încasările corespunzătoare de la clienții finali și de la stat sunt uriașe! Iar dacă furnizorii nu plătesc facturile întregi către toți aceștia, plătesc majorări și penalități de întârziere.
De exemplu, potrivit legislației, de la buget ar fi trebuit să le fie rambursate contravaloarea plafonărilor și compensărilor, bani pe care nu numai că furnizorii nu i-au primit, dar, conform noilor reglementări, nici nu-i vor primi prea curând. Cu toate acestea, dacă furnizorii nu plătesc TVA-ul și accizele aferente facturilor pentru care nu au primit banii de la buget, statul le percepe penalități pentru întârzieri și pentru neplată!
Majoritatea furnizorilor au apelat la împrumuturi bancare, iar unii deja și-au atins plafonul de creditare, ceea ce înseamnă că nu mai pot apela la bănci. În plus, împrumuturile vin cu costuri suplimentare pentru furnizori, precum dobânzile și comisioanele bancare, pe care companiile ar trebui să le plătească din marja de furnizare. Din păcate, deși au costuri importante pentru a susține serviciul de furnizare (angajați, sediile pentru relațiile cu clienții, hârtia, tiparul și transmiterea prin poștă a facturilor, call-center-urile etc.), acestea nu sunt recunoscute în plafonul de preț stabilit de autorități. Marja, care ar trebui să acopere costurile de furnizare, este, practic, zero, iar, în multe cazuri, chiar negativă.
AFEER militează și solicită, o dată în plus, ca legislația să fie completă, simplă, clară și în folosul întregului sector energetic, de la producător la consumator, astfel încât populația și companiile din România să poată trece cât mai bine prin această perioadă de criză.
Propuneri AFEER pe termen scurt
- Creșterea ajutorului financiar oferit clienților vulnerabili. Pentru a simplifica implementarea schemei, ajutorul ar putea să fie acordat prin intermediul primăriilor, pe baza unui voucher.
- Acordarea unui ajutor financiar de la stat pentru toți consumatorii casnici, în cuantum fix, direct în factură, pentru o perioadă de timp stabilită (de exemplu 50 lei/lună). În acest mod, fiecare consumator va putea să observe direct pe factură existența și cuantumul ajutorului, iar verificarea de către autorități ar fi mult simplificată și, în consecință, termenul de rambursare a cheltuielilor făcute de către furnizori ar fi mult diminuat.
- Furnizorul care a acordat ajutoarele financiare să poată opta pentru compensarea sumelor pe care le are de recuperat de la stat cu obligațiile de plată datorate la buget.
- Scăderea cotei de TVA aplicabile serviciilor de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale.
- Eliminarea accizei la energia electrică și gaze naturale.
- Acoperirea de la bugetul statului a contravalorii sumelor aferente schemele de ajutor de stat privind bonusul de cogenerare de înaltă eficiență și certificatele verzi.
Propuneri AFEER pe termen lung
- Adoptarea unor măsuri legislative pentru promovarea construcției de noi capacități de producție.
- Implementarea măsurilor de creștere a eficienței energetice.
- Urmărirea de către autoritățile abilitate a îndeplinirii etapelor intermediare pentru atingerea obiectivelor din PNRR referitoare la sistemul energetic. Apreciem că deja sunt întârzieri importante în ceea ce privește cadrul de reglementare național, care să faciliteze accesul investitorilor la diferitele fonduri pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei și a rețelelor electrice, puse la dispoziția României prin reglementări ale UE.
- Urgentarea deciziei privind exploatarea gazelor din zona economică exclusivă a României la Marea Neagră.
Despre AFEER
Asociația Furnizorilor de Energie din România, înființată în anul 2006, cuprinde, în prezent, un număr de 34 de membri, furnizori și traderi licențiați și activi pe piața de energie electrică și/sau de gaze naturale, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori persoane fizice, cât și către IMM-uri și consumatori din toate categoriile de agenți economici care activează în România, cu o cotă de piață de circa 90% din consumul final de electricitate și 65% din consumul final de gaze naturale.