Autorităţile vor analiza, în perioada următoare, o schimbare a strategiei de listare a Hidroelectrica, în urma evoluţiei financiare foarte bune a societăţii şi a apetitului micilor investitori de pe piaţa noastră de capital pentru titlurile companiilor energetice, a declarat Gabriel Dumitraşcu, şeful Direcţiei Privatizare din Departamentul Energiei, pentru Bursa.
”Strategia actuală privind listarea Hidroelectrica presupune realizarea unui IPO pentru vânzarea a 15% din acţiunile societăţii în urma unei majorări de capital. Dar, între timp, am constatat o evoluţie foarte bună a indicatorilor financiari ai companiei, în paralel cu o optimizare a proceselor şi cu o clarificare a mediului în care evoluează Hidroelectrica. Luând în analiză şi apetitul micilor investitori pentru acţiunile Electrica şi Romgaz, cred că se impune o schimbare de strategie pentru listarea Hidroelectrica SA, care să răspundă interesului manifestat de investitorii români”, a spus Dumitrașcu.
Direcţia Privatizare din Departamentul pentru Energie va înainta Guvernului, în perioada următoare, o propunere în acest sens.
Dumitraşcu a subliniat că, probabil, noua strategie pentru listarea Hidroelectrica va viza înlocuirea majorării de capital cu o vânzare directă de acţiuni şi o regândire a alocării între tranşele investitorilor faţă de modelele anterioare de la Electrica şi Romgaz.
Oficialul a continuat: „Schimbarea ponderii între tranşe faţă de listările anterioare este o decizie în primul rând tehnică, dar care porneşte de la premisa că acumulările de capital românesc trebuie mobilizate şi valorificate cât mai bine. Viitoarea strategie de privatizare va aduce clarificări în acest sens. În fapt, îmi doresc ca, în urma listării, Hidroelectrica să ajungă la o capitalizare bursieră de trei miliarde de euro şi, cum am spus şi în alte ocazii, obiectivul nostru este să creştem valoarea acţiunilor în piaţa secundară. Cred că, într-o perioadă scurtă de timp după IPO, valoarea Hidroelectrica poate atinge pragul de 4 miliarde de euro. În condiţiile astfel anticipate, Hidroelectrica poate deveni cel mai puternic jucător din energie, care să contribuie la securitatea energetică a României”.
E mai rentabil să retehnologizezi
Gabriel Dumitraşcu apreciază că în prezent, este mult mai rentabil pentru companie să retehnologizeze hidrocentralele mari pentru creşterea randamentelor centralelor şi a puterii instalate, decât să construiască noi grupuri.
„Odată ce ne-am propus ca Hidroelectrica să intre pe piaţa regională ca trader în statele vecine, este logic că trebuie să identificăm şi să căutăm oportunităţi de producţie în regiune. Procesul va dura mai mult de un an şi estimez că se va încheia după listarea preconizată pentru finalul anului viitor”.
Totodată, Dumitraşcu pledează pentru renunţarea la sistemul dualist de conducere instituit recent la Hidroelectrica întrucât acesta a condus la un blocaj în asumarea luării deciziilor oportune. „Cred că este necesară întoarcerea la sistemul unitar de conducere, nu numai în cazul Hidroelectrica, ci şi la alte companii de stat, întrucât cultura organizaţională cu care am fost obişnuiţi ani de zile nu este compatibilă cu sistemul dualist de conducere. Nu spun că sistemul dualist este greşit. Poate că nici noi nu am reuşit să găsim întotdeauna oamenii potriviţi”, a explicat şeful privatizărilor din energie.