Energia regenerabilă extinsă este toată energia hidro care se produce în România, pe care ne facem că nu o vedem, toată energia nucleară care există şi va apărea, iar la orizontul anilor 2030 vom depăşi cu mult ținta de 42-45% energie regenerabilă în consumul final, a afirmat George Vişan, energy market division, Transelectrica.
„Avem tendința să considerăm energii regenerabile vântul şi soarele, nu este aşa. Energia regenerabilă extinsă, aşa cum o numesc eu, este toată energia hidro care se produce în România şi pe care ne facem că nu o vedem, toată energia nucleară care există şi va apărea. La orizontul anilor 2030 vom depăşi cu mult ținta de 42-45% din consum. Ce înseamnă 42-45% din consum? Consumul este o mărime relativă. După cum ați văzut, consumul a scăzut. În estimările şi evaluările noastre, la nivelul anilor 2030 consumul va rămâne aproximativ egal sau constant cu această perioadă în care ne aflăm, 2024-2025”, a menționat George Vişan, potrivit Agerpres.
El a făcut referire la electrificarea transporturilor şi a încălzirii şi a atras atenția că „trebuie să ne gândim în mod serios că, într-un orizont de timp foarte apropiat, rețelele de distribuție de gaze vor fi înlocuite de încălzirea cu pompe de caldură”.
„Este posibil să crească consumul din electrificarea economiei. Gazul va fi folosit în continuare ani de zile, probabil. Economia va fi electrificată. Energia electrică se va produce 10-15 ani de zile cu noi centrale pe gaz: Mintia, Iernut, poate vor apărea şi altele, dar nu ca o măsură tranzitorie, ci ca măsură pe termen mediu spre lung, măsură stabilă şi de încredere. Până la urmă trebuie să echilibrezi sistemul energetic”, a mai spus George Vişan.