Gabriel Andronache a fost ales luni preşedinte al Directoratului Transelectrica pentru o perioadă de încă patru luni, începând din 25 decembrie, informează compania printr-un comunicat transmis Bursei de la Bucureşti.
„În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Actul constitutiv al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica-SA, Consiliul de Supraveghere alege pe domnul Gabriel Andronache ca Preşedinte al Directoratului, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” al Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”. Mandatul membrilor Directoratului are o durată de 4 luni începând cu data de 25 decembrie 2022 cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, pentru încă două luni, dar durata mandatului nu va depăşi data finalizării procedurii de selecție a membrilor Directoratului Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica-SA în conditiile OUG nr. 109/2011, dacă procedura se va finaliza în interiorul acestui interval”, se menționează în documentul citat de Agerpres.
Totodată, în şedința de luni a Consiliului de Supraveghere au fost desemnați în calitatea de membri provizorii ai Directoratului, tot pentru o perioadă de 4 luni, Gabriel Andronache, Ştefăniță Munteanu, Cătălin Constantin Nadolu, Florin Cristian Tătaru şi Bogdan Toncescu, în condițiile în care mandatele acestora expirau în 24 decembrie.