Gabriel Resources, compania-mamă a Roşia Montană Gold Corporation, va solicita, la Curtea internaţională de arbitraj de pe lângă Banca Mondială, despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari SUA din partea statului român, pentru blocarea proiectului minier Roşia Montană.
Pretenţiile companiei canadiene se bazează pe prevederile tratatului investiţional semnat de România şi Canada în 2009 şi intrat în vigoare în 2011, potrivit unui comunicat al Gabriel Resources.
„Timp de mai bine de două decenii, Gabriel a operat cu bună credinţă şi a respectat toate cerinele legale şi regulatorii, româneşti şi ale Uniunii Europene, pentru a obţine permisele necesare pentru proiecte (proiectele învecinate Roşia Montană şi Bucium, din Munţii Apuseni – n.r.). Compania a dezvoltat şi s-a angajat la un plan complet de investiţii pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii Roşia Montană şi pentru toate părţile interesate, care include protejarea patrimoniului cultural şi remedierea pagubelor de mediu provocate la scară largă de activităţile miniere istorice ale statului. Planul Gabriel pentru Roşia Montană a avut dintotdeauna sprijinul majorităţii locuitorilor din zonă”, susţine, în comunicat, Jonathan Henry, CEO al Gabriel Resources, conform economica.net.
„Guvernul României a blocat în mod ilegal procesul de acordare a permiselor pentru proiectul Roşia Montană şi a desconsiderat vădit înţelegerea Gabriel cu statul şi licenţele existente. Acţiunile Guvernului României sunt echivalente cu o expropriere a investiţiilor Gabriel în România. După ce iniţiativele Gabriel de conciliere şi negociere au fost ignorate complet de Guvernul României, singura cale de acţiune rămasă companiei este să continuăm cu determinare această procedură de arbitraj. Mâine, avem de gând să depunem o declaraţie solidă, detaliată, prin care vom cere compensaţii în valoare de 5,7 miliarde de dolari (dolari canadieni, echivalentul a 4,4 miliarde de dolari SUA la cursul de schimb de la finalul şedinţei de tranzacţionare din 27 iunie)”, a mai spus Henry.
Astfel, compania înregistrată în Canada acuză statul român că i-ar fi expropriat investiţiile fără să-i plătească despăgubiri, că nu a protejat drepturile investitorului şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale faţă de acesta, inclusiv asigurarea unui tratament echitabil, că a luat măsuri discriminatorii împotriva companiei, că a încălcat tratatul de investiţii încheiat cu Canada.
Compania detaliază şi calendarul ostilităţilor de la curtea de arbitraj de la Washington. Statul român ar urma să răspundă oficial solicitării Gabriel Resources până la data de 15 februarie 2018, urmat de un contra-răspuns de la companie până în 5 septembrie 2018. România mai are dreptul la o replică, până la 19 februarie 2019, după care, în perioada 9-20 septembrie 2019, completul de abitraj urmează să convoace părţile la audieri.