Viitorul va fi al electrificării și al digitalului pentru că aceste două elemente sunt inseparabile, iar scopul acestei tranziții energetice către energiile nepoluante trebuie să fie creșterea beneficiilor pentru societate, a declarat Gabriel Tache, Country Sales Manager la Eaton România, în cadrul celei de-a noua ediții a Energy Strategy Summit, organizate de Energynomics.
”Viitorul va fi al electrificării și al digitalului și noi suntem pregătiți să susținem această tranziție a oamenilor către o lume digitală și electrică mai ales că una din capabilitățile omului este aceea de a se adapta. Asta ne-a făcut să evoluăm. Partea de digitalizare se vede la nivel de guvern și de firme private. Digitalizare fără electrificare nu merge și trebuie să facem o tranziție cât mai lină și cu beneficii pentru societate”, a spus Tache.
Eaton și Gardner au efectuat un studiu conform căruia 3% dintre companiile intervievate nu au încă o strategie digitală, 47% dintre acestea intenționează să aplice un astfel de model în viitor, iar au implementat deja o astfel de abordare.
Din cauză că atunci când se vorbește despre măsuri de reducere a consumului de energie se pune presiune și pe producătorul de echipamente, digitalizarea trebuie realizată cu echipamente care să asigure un consum cât mai eficient al energiei. Având în vedere schimbările din piață și faptul că, la nivel mondial, ”sunt multe lucruri pentru care nu suntem încă pregătiți”.
Potrivit estimărilor, nevoia de energie electrică va crește cu peste 27% până în 2030, ceea ce pune o mare presiune pe generarea de energie verde. Ca urmare a creșterii ponderii energiei regenerabile, Eaton propune o soluție de stocare a energiei în UPS-uri pentru a fi folosită în vârfurile de consum, cu un impact direct în profitabilitatea companiilor.
Profiturile Eaton Corp. au crescut cu 19,7% în primul trimestru al anului 2023, datorită creșterii vânzărilor peste așteptările companiei, la 638 de milioane de dolari, comparativ cu un profit de 533 de milioane de dolari în perioada similară a anului trecut. Vânzările companiei au totalizat 5,5 miliarde de dolari, în creștere cu 13% față de primul trimestru din 2022, se arată în comunicat.
Energy Strategy Summit 2023 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul ABB, ASTRASUN Solar, BCR, CEZ Romania, Eaton Electric, Electrica Furnizare, Electro Service RB, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Enevo Group, E.ON, Finder, Huawei, MET România Energy, OMV Petrom, OX2 România, Phoenix Contact, Photomate, ProCredit Bank, REI Grup, Renomia Gallagher, Romgaz, Schneider Electric, Signify, Transelectrica, Taw Energy, Volt, WIKA, Wiren, Alexandrion Group, Aqua Carpatica, Klarmedia și Mobexpert.