Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Gazprom a anunţat că este pregătit să reia livrările de gaze spre Ucraina

Gazprom a anunţat că este pregătit să reia livrările de gaze spre Ucraina

3 noiembrie 2014
Consumatori
energynomics

Rusia şi-a „îndeplinit obligaţiile” stipulate în acordul privind reluarea livrărilor de gaze ruseşti către Ucraina, încheiat joi seara între Moscova, Kiev şi Bruxelles, a anunţat sâmbătă gigantul rus Gazprom.

„Guvernul rus a semnat chiar acum un decret privind scăderea preţului pentru exporturile (de gaze) spre Ucraina”, a declarat Serghei Kuprianov, un purtător de cuvânt al Gazprom, pentru agenţiile de presă ruse.

„Prin urmare, Rusia şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin potrivit acordului”, a subliniat el, anunţând că Gazprom este „pregătit să reia livrările de gaze spre Ucraina din momentul în care (societatea ucraineană) Naftogaz îşi va îndeplini propriile obligaţii”.

Premierul rus Dmitri Medvedev a semnat sâmbătă seara un decret care stabileşte un preţ de 378,22 dolari pentru mia de metri cubi, valabil până la 31 martie 2015.

După două zile de negocieri, Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană au semnat joi seara, la Bruxelles, un acord privind reluarea livrărilor de gaze ruseşti. Acordul prevede că Rusia va relua furnizarea gazelor spre Ucraina, iar Kievul va plăti Moscovei, până la sfârşitul anului 2014, 3,1 miliarde de dolari din datoria de 5,3 miliarde de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *