Gazprom intenționează să treacă factura de 5,3 miliarde de dolari trimisă recent Ucrainei, în contul închirierii gazoductelor, pe lista creanțelor asupra companiei ucrainene de stat transmise instanței de arbitraj de la Stockholm.
Gazprom a facturat Naftogaz pentru lipsa consumului de gaz în 2016, în condițiile unui contract de consum pe 10 ani care prevede o clauză care amendează închirierea unei linii fără utilizare (take-or-pay). Naftogaz a avut 10 zile pentru a efecuta plata, potrivit platts.com.
Naftogaz a declarat că va refuza să efectueze vreo plată până ce instanța de la Stockholm nu se va pronunța.
Odată cu trecerea termenului de 10 zile, Gazprom a declarat ca a adăugat noua sumă pe lista revendicărilor prezentate la Stockholm.
Înainte de ultima factură, Gazprom a cerut circa 39 miliarde de dolari SUA Ucrainei, în timp ce Naftogaz, în petiția sa către instanța de judecată, a cerut 28 de miliarde de dolari daune de la Gazprom, declarând că a fost suprataxată începând cu anul 2010.
O primă decizie a instanței, care a pus pe rol dosarele la sfârșitul anului 2016, ar putea fi luată în luna iunie.
În cazul în care instanța ia în calcul și ultima factură, pretențiile Gazprom ar sări la mai mult de 44 de miliarde de dolari SUA.