Acasă » Petrol și Gaze » Gazprom estimează un declin al câştigurilor de 40% în acest an

Gazprom estimează un declin al câştigurilor de 40% în acest an

21 decembrie 2023
Explorare și producție
energynomics

Gigantul rus Gazprom se aşteaptă în acest an la o scădere de aproape 40% a profitului înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) față de 2022, transmite Reuters.

Gigantul rus a anunțat că, în 2023, ar urma să raporteze EBITDA de aproximativ 2.200 miliarde de ruble (24,3 miliarde de dolari), comparativ cu 3.600 miliarde de ruble în 2022.

Rezultatele includ afacerile din domeniul gazelor, petrolului şi generarea electricității.

Ca multe companii ruseşti, Gazprom nu mai dă publicității rezultatele complete de când Rusia a invadat Ucraina şi Occidentul a impus sancțiuni Moscovei, conform Agerpres.

Exporturile de gaze ale Gazprom, o sursă majoră de venituri, nu au fost sancționate direct, dar volumele de export aproape s-au înjumătățit anul trecut, la 101 miliarde metri cubi (bcm), în urma scăderii semnificative a vânzărilor către Europa, anterior principala sa piață.

De asemenea, Consiliul de Administrație al Gazprom a aprobat un program de investiții pentru 2024 în valoare de 1.570 miliarde de ruble, în linie cu planurile prezentate în noiembrie.

Gazprom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul Rusiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *