Acasă » Petrol și Gaze » Gazprom: Exporturile de gaze vor continua conform reglementărilor ruseşti

Gazprom: Exporturile de gaze vor continua conform reglementărilor ruseşti

1 aprilie 2022
Import-Export
energynomics

Exporturile Rusiei de gaze vor continua conform reglementărilor ruseşti, a anunţat Gazprom, adăugând că de vineri a început notificarea clienţilor, după decizia Moscovei de a cere plata în ruble pentru livrările sale de gaze, transmite Reuters.

Gazprom susţine că rămâne un partener responsabil şi menţine garantarea aprovizionării cu gaze.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat joi decretul prin care impune statelor ”neprietenoase” faţă de Rusia, în rândul cărora a inclus şi ţările UE, să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble, în caz contrar urmând să oprească furnizarea acestuia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia nu va opri aprovizionarea cu gaze a Europei de vineri deoarece plăţile datorate pentru livrările de după 1 aprilie se vor face în a doua parte a acestei luni şi în mai, potrivit Agerpres.

De asemenea, oficialul a afirmat că decretul prin care se impune statelor ”neprietenoase” faţă de Rusia să plătească începând de vineri gazul rusesc în ruble este ireversibil iar în prezent rubla este moneda preferată şi sigură pentru Rusia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *