Acasă » Petrol și Gaze » Gazprom menține prognoza pentru un preț mediu al gazelor naturale în UE de 133 USD în 2020

Gazprom menține prognoza pentru un preț mediu al gazelor naturale în UE de 133 USD în 2020

21 august 2020
Import-Export
energynomics

Gazprom se așteaptă în continuare ca prețul mediu al gazelor rusești vândute în Europa în acest an să fie de aproximativ 133 dolari pentru 1.000 de metri cubi, a declarat un purtător de cuvânt.

„Prețurile forward ale gazelor la hub-ul olandez TTF la sfârșitul anului arată un nivel de aproximativ 160 dolari la 1.000 de metri cubi, ceea ce este semnificativ mai mare decât prețurile spot actuale (aproximativ 90 USD la 1.000 de metri cubi). Acesta corespunde actualei prognoze proprii pentru media prețurilor livrărilor Gazprom către Europa, de aproximativ 133 dolari la 1.000 de metri cubi în 2020”, a declarat reprezentantul companiei, potrivit Tass.

În același timp, Gazprom își menține prognozele pentru creșterea prețurilor mondiale ale gazelor naturale în trimestrul final din 2020 și primul trimestru 2021. În același timp, factorul meteo și nivelul rezervelor în depozitele de gaze subterane vor avea un impact semnificativ asupra prețurilor, a adăugat reprezentantul companiei.

„Anul acesta, fluctuațiile tradiționale sezoniere au fost însoțite de o scădere accentuată a cererii prin restricțiile cauzate de pandemie. Acest fapt ne oferă motive să ne așteptăm la o creștere a prețurilor gazelor în primul trimestru al anului 2020 – primul trimestru al anului 2021”, a spus el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *