Gazprom a înregistrat în primul semestru din 2022 un profit net record, de 2.500 miliarde de ruble (41,75 miliarde de dolari), iar Consiliul său de Administrație a recomanda distribuirea unor dividende intermediare, transmite Reuters.
La Adunarea Generală Anuală din iulie, acționarii Gazprom au votat împotriva acordării unor dividende în valoare de 1.240 miliarde de ruble pentru anul 2021, apreciind că plata acestora nu ar fi o mişcare rezonabilă în contextul actual. A fost pentru prima dată din 1998 când Gazprom nu a distribuit dividende.
„În pofida presiunii sancțiunilor şi a mediului nefavorabil extern, grupul Gazprom Group a raportat venituri şi profituri record în primul semestru din 2022, în timp ce şi-a redus la minim datoria netă şi gradul de îndatorare”. După ajustări, baza pentru plata dividendelor a ajuns la 2.400 miliarde de ruble, a anunțat Famil Sadygov, adjunctul şefului Gazprom, conform Agerpres.
Board-ul Gazprom a recomandat pentru primul semestru din 2022 distribuirea unor dividende de 51,03 ruble (0,8558 dolari) pentru o acțiune obişnuită, astfel încât valoarea totală a dividendelor ajunge la 1.208 miliarde de ruble (20,26 miliarde de dolari).
Şi acționarii trebuie să se pronunțe în privința plății dividendelor. Adunarea Generală Extraordinară este programată în 30 septembrie.
De asemenea, Sadygov a declarat că Gazprom intenționează să continue politica sa de dividende, care vizează plata sub formă de dividende a cel puțin 50% din profitul net ajustat.
Gazprom a anunțat luna aceasta că prețurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%, la peste 4.000 dolari per 1.000 metri cubi, deoarece exporturile şi producția companiei ruse de stat continuă să scadă, în urma sancțiunilor occidentale.