Acasă » Petrol și Gaze » Transport » Gazprom reconfirmă planul de a elimina tranzitul de gaze prin Ucraina în 2019

Gazprom reconfirmă planul de a elimina tranzitul de gaze prin Ucraina în 2019

11 iunie 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Gazprom și-a reafirmat planurile de a tăia tranzitul de gaze prin Ucraina către Europa de Vest în 2019 și a cerut Uniunii Europene să accelereze luarea unei decizii privind rutele de livrare a gazelor rusești, pentru a se asigura că va fi aprovizionată, după acea dată.

Moscova dorește să ocolească Ucraina în transporturile de gaze către Europa din cauza unei succesiuni de probleme în stabilirea prețurilor. Tensiunile dintre Moscova și Kiev sunt, de asemenea, foarte mari, ca urmare a luptelor din estul Ucrainei, unde rebelii pro-ruşi luptă cu forțele Kiev, scriu Reuters și Euractiv.com.

Gazprom planifică înlocuirea Ucrainei cu Turcia prin construcţia unor conducte prin Marea Neagră, proiect cunoscut sub numele de Turk Stream în Europa și turkish Stream în Rusia.
„Nu vom exporta gaze prin Ucraina după 2019. Clienţii vor primi gaz din punctele nou -convenite pentru livrare”, a declarat Alexander Medvedev, Director General Adjunct al Gazprom.

El a spus că Gazprom garantează că volumele de gaze vor fi livrate printr-un nou hub pe care speră să-l creeze la granița dintre Turcia şi Grecia, dar a spus că a rămâne la latitudinea UE să decidă cum să preia combustibilul de acolo.

Medvedev a adăugat că problema trebuie să fie discutată în curând pentru a da timp UE să construiască infrastructura necesară.

De fapt, Gazprom are în plan continuarea conductei prin teritoriile Greciei, Macedonia, Serbia și Ungaria, prin intermediul unui gazoduct care a primit provizoriu numele de „Tesla”.

Cu toate acestea, Grecia, Serbia și alte țări sunt, conform unor surse, presate de Statele Unite să renunțe la astfel de planuri.

Comisia Europeană a declarat că nu a primit nici un plan specific al Rusiei legat de Turk Stream. De asemenea, nu este clar modul în care Gazprom ar înlocui actualele contracte cu clienții săi din UE care specifică un punct de intrare a gazului diferit de traseul conductelor planificate Turk Stream și Tesla.

În decembrie, Rusia a renunţat la proiectul conductei South Stream, care ar fi furnizat gaz către Europa de Sud fără trecere Ucraina, din cauza obiecțiilor din UE din motive de concurență și decizia Bulgariei de a îngheța proiectul.

Într-adevăr, Comisia a pus presiune pe Bulgaria să înghețe South Stream, invocând încălcări ale legislației UE în cadrul acordului interguvernamental pentru construirea gazoductului.

Ministrul turc al energiei, Taner Yildiz, a declarat pentru Reuters că Gazprom va începe construcția Turk Stream până la sfârșitul lunii iunie, cel mai probabil.

Nu există însă nici un acord interguvernamental semnat între Rusia și Turcia pentru a construi conducta.

Medvedev a adăugat că au fost agreaţi toţi termenii comerciali ai unui nou contract cu compaia de stat turcă Botas, în timp ce tarifele ar putea fi convenite până la sfârșitul acestei luni.

El a mai spus Gazprom intenţionează să exporte între 153 miliarde și 155 miliarde de metri cubi de gaze către Uniunea Europeană și Turcia în acest an.

Compania estimează un preț mediu pentru aprovizionarea cu gaze naturale a UE și Turcia situat între 240 și 245 dolari pe mia de metri cubi, a mai spus Medvedev.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *