Acasă » Petrol și Gaze » Gazprom şi-a majorat exporturile de gaze spre Europa, grație livrărilor via Turcia

Gazprom şi-a majorat exporturile de gaze spre Europa, grație livrărilor via Turcia

16 februarie 2023
Import-Export
energynomics

Media exporturilor zilnice de gaze ale grupului rus Gazprom via conductele spre Europa a crescut cu 17% în prima jumătate a lunii februarie, comparativ cu situația din luna ianuarie, grație livrărilor efectuate via Turcia, arată calculele Reuters.

În condițiile în care nu mai sunt livrate gaze ruseşti prin gazoductele Yamal-Europe şi Nord Stream, singurele rute prin care gazele ruseşti mai sunt livrate Europei sunt prin Ucraina şi prin conducta Turkstream, care traversează Marea Neagră, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor furnizate de Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze naturale (ENTSOG), în primele 15 zile din luna februarie, media livrărilor zilnice de gaze ale grupului rus Gazprom către Europa a urcat până la 67,8 milioane metri cubi, față de o medie de 58,1 milioane metri cubi pe zi în luna ianuarie. Calculele Reuters arată că exporturile de gaze prin conducte spre Europa, în prima jumătate a lunii februarie, au ajuns la un total de un miliard de metri cubi.

Gazprom, care anterior publica datele privind exporturile sale de două ori pe lună, a încetat de la debutul anului 2023 să mai publice astfel de date.

Rusia şi Turcia au lansat în mod oficial gazoductul TurkStream, cu o capacitate de 31,5 miliarde metri cubi pe an, în luna ianuarie 2020. Această conductă transportă gazele naturale ruseşti spre țările din sudul Europei via Marea Neagră şi Turcia.

Conform calculelor Reuters, livrările Gazprom spre Uniunea Europeană via conducta TurkStream şi Ucraina s-au ridicat la un total de 1,02 miliarde metri cubi în primele 15 zile din februarie, dintre care aproximativ 560 milioane metri cubi, sau 37,3 milioane metri cubi pe zi, au fost trimise via conducta TurkStream. Tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina în primele 15 zile din februarie s-a ridicat la 458 milioane metri cubi, sau o medie de 30,5 milioane metri cubi pe zi.

Comparativ, în luna decembrie a anului trecut, exporturile spre Europa via aceste două rute s-au ridicat la 2,5 miliarde metri cubi, din care 1,2 miliarde metri cubi, sau 39,6 milioane metri cubi pe zi, au fost livrați via Turcia. În ianuarie însă, livrările au scăzut cu aproape 30% până la 1,8 miliarde metri cubi, în condițiile în care în primele 15 zile din ianuarie, exporturile Gazprom spre Europa s-au cifrat la 955 milioane metri cubi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *