Acasă » Petrol și Gaze » Gazprom va realiza proiecte de GNL împreună cu transportatorul gazelor din Belgia

Gazprom va realiza proiecte de GNL împreună cu transportatorul gazelor din Belgia

31 martie 2016
Consumatori
energynomics

Fluxys, operatorul sistemului de transport al gazelor din Belgia, și Gazprom au semnat un acord-cadru privind colaborarea in proiecte de gaz natural lichefiat (GNL) de mici dimensiuni în Europa, scrie Natural Gas Europe.

Cooperarea privește construcția și operarea unor terminale de recepție GNL, a unor stații de alimentare cu GNL și infrastructura GNL de buncheraj (furnizarea de combustibil utilizat pentru propulsarea navelor pe apă și pentru alimentarea lor când se află la dană – n.r.).

„Dezvoltarea infrastructurii necesare de GNL la scară mică este esențială pentru a pune în practică strategia durabilă a UE privind combustibilii alternativi”, a spus Directorul Executiv al Fluxys.

„Aceasta va permite GNL-ului la scară mică să deblocheze și mai mult potențialul său vast de a reduce impactul asupra mediului și sănătății al transportului maritim, transportului rutier de marfă și site-urile industriale izolate care nu sunt conectate la rețea de conducte de gaze”, a mai adăugat el. Gazprom a mai semnat în vara anului trecut un acord asemănător cu Gasunie Olanda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *