Acasă » Electricitate » Hidro » George Cristodorescu, fost director E.ON, şef al Consiliului de Supraveghere al Hidrolectrica

George Cristodorescu, fost director E.ON, şef al Consiliului de Supraveghere al Hidrolectrica

4 decembrie 2013
Electricitate
Bogdan Tudorache

George Cristodorescu, director general adjunct în cadrul E.ON România până în luna septembrie, a fost numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica.

„Membrii Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica (…) s-au întalnit (în) prima şedinţă de la numirea în funcţie, având pe ordinea de zi alegerea preşedintelui şi a comitetelor de lucru. Noul preşedinte al Consiliului de Supraveghere al societăţii a fost desemnat, cu unanimitate de voturi, George Cristodorescu (50 ani), cetăţean german cu domiciliul in România”, se menţionează într-un comunicat.

Licenţiat în economie/administrarea afacerilor la Universitatea Worms din Germania, Cristodorescu a ocupat până în luna septembrie funcţia de director general adjunct în cadrul E.ON România.

AGA producătorului de electricitate a numit vineri cinci noi membri în Consiliul de Supraveghere (CS), iar doi au fost realeşi.

Noii membri în CS sunt Victor Cionga (fost director general al Bursei de Valori Bucureşti), Adrian Rusu, (director în Transelectrica), George Cristodorescu (fost director în E.ON România), Mihaela Preda (angajată la Direcţia de Privatizare din Departamentul pentru Energie) şi Gheorghe Ştirbu (director general al companiei farmaceutice Egis România).

Oana Truţă şi Adrian Groşan au fost realeşi.

Din CS nu mai fac parte Remus Borza (fost preşedinte), Remus Vulpescu, Elena Popescu şi Gabriela Sandu. Borza şi Vulpescu au anunţat anterior că nu vor mai candida pentru poziţii în CS.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat anterior că la 1 decembrie va fi numit un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica.

Consiliul de Supraveghere supervizează activitatea Hidroelectrica, numeşte Directoratul şi aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al producătorului de energie.

Capitalul social al Hidroelectrica este deţinut de stat (80,05% din acţiuni) şi Fondul Proprietatea (19,95%).

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *