George Niculescu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), recunoaște provocarea de a echilibra așteptările investitorilor cu accesibilitatea prețurilor la nivelul consumatorilor de pe piața energetică din România.
„Este un pic dificil să păstrăm un echilibru cu privire la ceea ce au nevoie investitorii”, a declarat Niculescu, la conferința “Abordare internațională: Viitorul energetic al României”, organizată de Energynomics la Londra. „Am auzit vorbindu-se despre predictibilitate, stabilitate și despre faptul că trebuie să oferim un mediu sigur și sănătos pentru investiții. De asemenea, trebuie să ne uităm la ceea ce își pot permite consumatorii să plătească pentru electricitate și gaze naturale. Și de aceea spuneam că este un pic dificil, deoarece consumatorii au nevoie de energie la prețuri accesibile, curată și sigură. Tocmai acesta este rolul nostru – să menținem echilibrul între ceea ce au nevoie investitorii și ceea ce sunt dispuși consumatorii să plătească, în speranța că mediul pe care îl oferim va stimula investițiile în sectorul regenerabilelor”, a explicat Niculescu.
În 2024, ANRE a acordat autorizații pentru peste 6.000 MW în proiecte de energie regenerabilă, 450 MW primind licențe. Proiecte strategice precum Coridorul de energie verde Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria consolidează și mai mult rolul României pe piața energetică regională. Acest coridor va avea nevoie atât de tarife, cât și de licențe pentru a fi operațional – toate acestea sunt responsabilități care intră în sfera de competență a ANRE.
România este, de asemenea, un pionier în domeniul energiei eoliene offshore în Marea Neagră, după ce a adoptat încă din iunie 2024 o lege care stabilește noi activități economice în această zonă. Legislația include o schemă de sprijin pentru 3 GW de proiecte eoliene offshore, care se așteaptă să atragă un interes semnificativ din partea investitorilor. Stocarea energiei în baterii este o altă prioritate, cu planuri serioase de extindere a capacității de stocare în 2025 pentru a contribui la stabilizarea prețurilor la energie în perioadele de vârf ale cererii.
Răspunzând unei întrebări, el a adăugat că România își va moderniza turbinele eoliene și, acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic, le va upgrada. În plus, unii investitori au început deja să își recondiționeze centralele solare, înlocuind invertoarele și panourile fotovoltaice cu tehnologii mai avansate. „Dacă putem recicla plasticul, dacă putem recicla hainele, putem recicla sticla, aluminiul și microconductorii. Nu sunt inginer, dar ce este un panou fotovoltaic? Este sticlă, este aluminiu, are microcomponente. Sticla – o putem refolosi. La fel și aluminiul. La fel și microconductorii. În concluzie, cred că nu vom avea o problemă din acest punct de vedere”, a explicat Niculescu.
El a subliniat, de asemenea, importanța tot mai mare a prosumatorilor, care își produc propria energie electrică în apropierea punctelor de consum. Numărul tot mai mare de prosumatori și investițiile în energie verde impun extinderea semnificativă a rețelelor de distribuție și de transport. ANRE a aprobat noi tarife pentru companiile de distribuție pentru a sprijini această extindere, cu scopul de a încuraja investițiile suplimentare în infrastructura energetică, potrivit președintelui Autorității.
Conferința “Abordare internațională: Viitorul energetic al României” a fost organizată de Energynomics cu susținerea partenerilor AJ Brand, Elektra Renewable Support, Adrem Asset Management, Enexus, Nofar Energy, Parapet, Wiren..