Extinderea energiei regenerabile nu va putea ține pasul cu cererea internă, ceea ce ar putea conduce Germania la ratarea ținta pentru regenerabile pentru 2030, spun cercetătorii Institutului de Economie Energetică ai Universității din Köln (EWI) într-un articol citat de Handelsblatt.
Într-o analiză bazată pe pachetul climatic al guvernului, experții EWI estimează consumul anual brut de energie al Germaniei în creștere cu până la 26 la sută până în 2030 – la 748 terawatt ore (TWh) – față de 595 TWh în 2018.
”Pe de o parte, acest lucru se datorează progresului mobilității electrice, dar așteptăm, de asemenea, o creștere semnificativă a consumului de energie electrică în sectorul termiei”, a declarat Max Gierkink, analist EWI.
Între timp, guvernul german a proiectat un consum de energie brută în scădere cu 5 TWh până în 2030. Aceasta înseamnă că Germania ar trebui să obțină „câștiguri prin eficiență foarte mari”, a declarat pentru Handelsblatt Matthias Deutsch, de la think tank-ul Agora Energiewende. EWI estimează că producția de energie regenerabilă va crește cu 53 la sută până în 2030, dar dacă se ține cont de creșterea cererii, acest lucru nu va fi încă suficient pentru a acoperi chiar și jumătate din consumul de energie al țării.