Acasă » Interes general » Germania își va rata cu mult țintele climatice, avertizează ministerul Mediului

Germania își va rata cu mult țintele climatice, avertizează ministerul Mediului

14 octombrie 2017
Interes general
energynomics

Ministerul Mediului din Germania se teme că emisiile ridicate ale centralelor electrice pe bază de cărbune și din partea transporturile vor face această țară să-și rateze obiectivele climatice pentru 2020 cu o marjă mai mare decât se anticipase anterior.

Avertizarea ministerului adaugă presiuni suplimentare pentru progrese rapide în privința chestiunilor legate de climă, în cadrul viitoarelor discuții menite să formeze un nou guvern, după alegerile generale din septembrie.

Germania se îndreaptă spre un eșec clară în atingerea obiectivelor sale pentru 2020 în domeniul climei, potrivit calculelor Ministerului Mediului. Emisiile de CO2 ale Germaniei vor fi cu numai 31,7 – 32,5% sub nivelul din 1990, arată un document al Ministerului Mediului, citat de Clean Energy Wire. Având în vedere obiectivul oficial de reducere a emisiilor cu 40%, ministerul avertizează că un eșec de această amploare ar constitui o „lovitură semnificativă pentru politica climatică a Germaniei” și ar însemna „un dezastru pentru reputația internațională a Germaniei ca lider climatic”.

Germania a făcut din protecția climei una dintre prioritățile sale în cadrul tranziției către energia verde (Energiewende), care presupune trecerea de la combustibilii fosili și energia nucleară la un sistem energetic bazat pe surse regenerabile. În iulie, Berlinul a făcut presiuni pentru a convinge grupul G20 să-și intensifice eforturile pentru a se conforma Acordului privind clima de la Paris, având grijă ca toate statele, cu excepția SUA, să rămână fidele acordului. Următoarea rundă de negocieri internaționale privind clima – COP23 – va avea loc în Germania în noiembrie, potrivit Cleanenergywire.org.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *