Germania se confruntă cu un deficit sever în aprovizionarea cu gaze pentru iarna viitoare dacă nu reușește să ia măsurile potrivite, conform scenariilor elaborate de Agenția Federală de Rețea (BNetzA). Agenția a publicat mai multe calcule de scenarii noi pentru furnizarea de gaze în următoarele 12 luni, bazate pe diferite scenarii de flux ale Nord Stream 1 (0%/20%/40% din capacitatea maximă), importuri alternative și scăderea exporturilor, potrivit ZDF și CLEW.
Țara nu își atinge toate obiectivele privind nivelul de stocare a gazelor (75% până la 1 septembrie, 85% până la 1 octombrie, 95% până la 1 noiembrie și 40% până în februarie anul viitor) în niciunul din scenariile calculate. Dacă livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 care leagă Germania de Rusia se vor epuiza complet, țara nu numai că va trebui să-și reducă consumul total de gaze cu 20%, ci și să găsească furnizori suplimentari și să-și diminueze exporturile, pentru a evita o penurie.
„Fără măsuri adecvate, poate exista un deficit de gaz de aproximativ 366 TWh pentru toată iarna, începând din noiembrie 2022”, a scris BNetzA într-o prezentare. „Acest lucru corespunde cu aproximativ o treime din cererea totală anuală de gaze.”
Gazprom a redus drastic livrările prin conducta Nord Stream 1 în ultimele luni, iar guvernul german a acuzat Rusia că a transformat aprovizionarea cu energie într-o armă folosită în războiul din Ucraina. Pe 9 august intră în vigoare planul de urgență al UE pentru gaze.
„Asta înseamnă că Germania nu este singură și că nicio țară europeană nu trebuie să abordeze singură această criză”, a declarat șeful BNetzA, Klaus Müller, pentru postul public ZDF. Statele membre ale Uniunii Europene au convenit luna trecută să-și reducă consumul de gaze cu 15% din august 2022 până în martie 2023. Cu toate acestea, întrucât contribuțiile de economisire sunt voluntare, nu este clar cât de mult va scădea consumul efectiv.