Procesul de evaluare al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) presupune multiple cereri de clarificare, la care ”răspundem în scris sau în teleconferinţe”, susţine ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, subliniind că acesta este un proces normal de lucru şi face parte din procesul de evaluare/negociere.
„Procesul de evaluare al PNRR presupune multiple cereri de clarificare, la care răspundem în scris sau în teleconferinţe (au fost zilnice în ultimele săptămâni). Este un proces normal de lucru şi parte din procesul de evaluare/negociere”, a menţionat Cristian Ghinea într-un comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), ca răspuns la unele acuze formulate de opoziție.
El a precizat că, aşa cum a anunţat calendarul, Planul României este în proces de evaluare şi detaliere acolo unde e necesar, etapă care se va finaliza în iulie, conform Agerpres.
„La începutul lui septembrie vom lucra împreună cu Comisia la actele delegate de punere în aplicare. E o prostie şi afirmaţia că va fi ultimul plan aprobat, nici vorbă, va fi o tranşă de state în septembrie, nu e concurs de viteză şi aşa cum bine a afirmat Preşedintele Iohannis, este bine să detaliem totul acum ca să meargă bine implementarea. Marile mize ale PNRR – alocările foarte mari pentru autostrăzi, pentru educaţie, pentru spitale, pentru păduri, pentru mediul de afaceri sunt rezolvate. Spunem oamenilor clar: răbdare şi decenţă, pentru a clarifica toate aspectele tehnice. Avem în faţă proiectul de ţară al României”, a precizat ministrul.
Acesta susţine că este un efort comun al MIPE şi al Comisiei, „ceva obişnuit cu toate statele membre”.