Acasă » Regenerabile » Giuliano Raccanello: Piața de energie verde fierbe, dar nu sunt bani

Giuliano Raccanello: Piața de energie verde fierbe, dar nu sunt bani

27 aprilie 2024
Agrovoltaic
energynomics

Compania italiană Fortza Solar a dezvoltat în România două fabrici unde construiește infrastructura pe care se amplasează panourile fotovoltaice, dar piața se dezvoltă greu din cauză că multor companii mici și medii le lipsesc fondurile necesare, a declarat Giuliano Raccanello, directorul general al companiei.

„Acum patru ani am investit 4,5 milioane de euro pentru că știam că vine (al doilea val de regenerabile – n.r.). Avem o fabrică în Mediaș și un total de 150 angajați. La capacitate maximă, am putea avea o producție de infrastructură pentru capacități fotovoltaice de 25 MW pe lună”, a precizat Raccanello.

El a adăugat că, datorită montajului simplificat folosit, compania și-a redus costurile de producție cu 10-30 euro/kW. Până în prezent, compania a contribuit la montarea a circa o jumătate de GW în centrale solare. Atelierele fabricilor deținute de companie se întind pe o suprafață totală de 15.000 de metri pătrați. Totodată, compania își exportă produsele în Italia.

Cu toate că piața este în plină dezvoltare, Raccanello este sceptic că se vor realiza prea multe centrale fotovoltaice din cauză că puține companii își permit costurile necesare.

„Piața din România fierbe, bubuie. În viitor, sunt interese multe, cererea este mare, dar nu sunt bani. Toată lumea se oprește la bani. Asta e realitatea. În afară de unii jucători mari, care sunt și străini, nu sunt bani. Sunt 7.000 MW cu ATR-uri aprobate, din care însă nu cred că se vor face mult de 0,5%”, a adăugat el.

Din punctul său de vedere, dacă România nu își va întocmi o strategie care să cuprindă și partea de stocare a energiei, sectorul energiei verzi va fi „o bulă care se va sparge foarte repede”.

„Știm cu toții că în mediul privat dacă 1+1 nu face măcar trei, lucrurile nu merg înainte”, a mai spus Raccanello.

Conferința “Digitalizare și eficiență energetică – Cluj-Napoca” a fost organizată de Energynomics, împreună cu Camera de Comerț Italiană pentru România – CCIpR, și cu sprijinul partenerilor noștri: ADC, ABB, BCR, CRC Energy, Datacor, Eaton Electric, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Exim Banca Românească, Fortza Solar, MET Energy Romania, Polytrade Global, Nofar, WALDEVAR Energy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *