Conform unor surse ale ziarului Bursa, Goldman Sachs, intermediarul ofertei de listare pe bursa a Romgaz, a anunțat autorităților române că dorește să emită Global Depositary Receipts (GDR) la Londra, structurând astfel oferta acțiunilor în GDR la Londra și acțiuni la BVB. În plus, conform informațiilor cotidianului, Goldman Sachs intenționează ca aceste DFR să nu se amestece într-un certificate alături de alte acțiuni. În acest mod, menționează sursa media, prețul certificatelor ar fi influențat doar de prețul acțiunilor și performanțelor producătorului român de gaze.
Dezbaterea publică pe marginea regulamentului pentru GDR se încheie astăzi. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a oferit un răgaz de o săptămână pentru primirea de obervații pe marginea regulamentului, iar astăzi este ultima zi în care acestea pot fi depuse. Construirea ofertei de listare a Romgaz intră apoi în linie dreaptă, operațiune pe piața de capital pentru care se speră a se obține 600 milioane de euro pentru 15% din acțiunile deținute de statul român
Un posesor de GDR are drept de vot în Adunarea Generală a Acționarilor, proporțional cu deținerile sale
GDR, sau certificatele de depozit globale care au la bază acțiuni suport, reprezintă certificate negociabile emise de o bancă depozitară (în cazul de față Goldman Sachs), și reprezintă deținerea unui anumit număr de acțiuni. Certificatele pot fi listate și comercializate independent de acțiunile pe care le conțin. Conform Bursei din Londra, GDR este un instrument financiar folosit tipic de investitori instituționali în piețele emergente, mai ales cu scopul de a majora capitalul companiei, iar un GDR reprezintă în mod normal 10 acțiuni.
Conform proiectului de regulament pentru GDR al ASF și citat de Bursa, deținătorul de GDR are drepturi şi obligaţii, aferente acţiunilor suport în baza cărora au fost emise, precum şi, după caz, dreptul de a obţine, prin conversie, acţiunile suport. Astfel, posesorii de certificate au dreptul la dividende, dar şi drept de vot în AGA, proporţional cu deţinerile lor. De asemenea, protrivit proiectului, deţinătorul certificatelor de depozit are obligaţia de a informa cu privire la atingerea, depăşirea sau scăderea sub praguri.
GDR vor reprezenta maxim două treimi din structura ofertei publice inițiale de listare a Romgaz
ASF dorește ca maxim două treimi din pachetul minoritar de 15% scos la tranzacționare să fie listate la Bursa din Londra prin GDR, iar restul acțiunilor să fie tranzacționate pe Bursa de Valori București. Avantajul unei asemenea alegeri este că asigură o expunere internațională, și maxim două treimi dintre acțiuni sunt destinate investitorilor profesioniști. Dezavantajul este că elimină mult din plaja de investitori mici de pe piața locală. Prin urmare, ASF consideră că păstrarea unei treimi dintre acțiunile Romgaz de listat pe piața de capital internă este mai mult decât suficientă.
Proiectul de regulament mai arată că la suspendarea sau retragerea de la tranzacționare a acțiunilor pe care se bazează GDR, ASF notifică autoritatea competentă de supraveghere a operatorului pieţei cu privire la această situaţie, precum şi la cauzele care au stat la baza ei. În cazul suspendării de la tranzacţionare a acţiunilor, ASF va notifica şi perioada suspendării, la data producerii acesteia.