Acasă » Electricitate » Green Spots – încărcătoare solare urbane pentru dispozitive mobile

Green Spots – încărcătoare solare urbane pentru dispozitive mobile

29 octombrie 2018
Electricitate
energynomics

Echipa de arhitecți români Triptic Studio a lansat, pe 25 octombrie, proiectul Green Spots – Încărcătoare Solare Urbane. Stațiile de încărcare pentru dispozitive mobile ce transformă energia solară în energie electrică sunt produse într-o fabrică din Brăila și reprezintă o soluție pentru viitorul tehnologiei durabile din viitoarele smart cities.

Energia electrică a stațiilor de încărcare este produsă de panouri fotovoltaice, acestea putând alimenta până la 12 dispozitive simultan. Bateria cu litiu-ion încorporată stochează energie pentru un total de 300 de încărcări, iar stațiile pot fi folosite atât pe timp de zi, cât și noaptea.

”Deși nevoia noastră de a comunica prin intermediul dispozitivelor mobile este tot mai mare, la nivelul spațiului public, soluțiile de încărcare a bateriei sunt aproape inexistente în România. Astfel, Green Spots vine cu o soluție la o nevoie cotidiană a omului modern.”, spune Cristian Danciu, Business Developer Green Spots.

Există trei modele standard de încărcătoare Green Spots, de dimensiuni și capacități diferite:

  • ICON, modelul standard cu nouă panouri fotovoltaice flexibile (135W) integrează o baterie litiu-ion de 12Vx 60A. Stația include șase prize USB de maximum 10W (1-2A, 5V) și este echipată cu blaturi de depozitare pentru sporirea gradului de confort la utilizare.
  • IDEA este versiunea care integrează trei panouri fotovoltaice (90W) și o baterie litiu-ion de 12Vx60A. Și această stație permite încărcarea a 6 dispozitive mobile simultan, însă se diferențiază de varianta standard prin prezența panourilor publicitare. Modelul Idea oferă o soluție de afișaj stradal pentru branduri.
  • IDOL este cel mai avansat model produs de Triptic și oferă utilizatorilor 12 prize USB, precum și un grad sporit de confort prin prezența băncuțelor și a unui blat generos. Idol este echipat 6 panouri, cu o putere totală de 180 W și a fost special creat pentru parcuri și piațete urbane.

Triptic Studio anunță posibilitatea de adaptare a stațiilor solare în funcție de nevoile clienților. ”De la dotarea standard cu prize USB și LED-uri pentru iluminat nocturn, acestea pot fi echipate suplimentar cu WIFI, sisteme de supraveghere video, panouri cu touchscreen și alte elemente de design”, spune Aurel Basuc, unul din arhitecții care au proiectat Green Spots.

Green Spots propune un nou tip de mobilier stradal, care poate contribui substanțial la dezvoltarea zonei în care este amplasat. ”Prin poziționarea instalațiilor în spațiul public, urmărim să oferim soluții atât pietonului, cât și investitorului. Pentru acesta din urmă, existența unui spațiu publicitar poate face atrăgătoare investiția. Însă, principalul aspect de luat în calcul este transformarea spațiului în sine. Crearea unui atractor la nivel urban implică o serie de investiții, precum magazine, cafenele, bistro-uri, toate acestea generând fluxuri de oameni”, afirmă Adrian Țuțuianu, co-fondatorul Green Spots.

Clienții Green Spots vin atât din sectorul public, cât și din cel privat. Dispozitivele pot fi achiziționate, însă Triptic Studio anunță și posibilitatea de a închiria încărcătoarele solare pentru expoziții, festivaluri sau alte evenimente în aer liber.

Cluj-Napoca este primul oraș din România care a apelat la încărcătoarele stradale Green Spots, în cadrul unui proiect pilot desfășurat de Triptic, împreună cu autoritățile locale și o companie internațională de utilități.

Proiectul Green Spots – Încărcătoare solare urbane este unul din finaliștii Startarium Pitch Day, cea mai mare competiție pentru start-up-uri din România.

Despre Triptic Studio

Triptic Studio este o firmă de arhitectură fondată în anul 2013 de arhitecții Aurel Basuc și Adrian Țuțuianu, împreună cu economistul Cristian Danciu. Triptic oferă servicii complete de proiectare: arhitectură, structuri, instalații, securitate la incendii, pentru domeniul rezidențial, industrial, retail sau entertainment.

Pe lângă Green Spots, Triptic Studio desfășoară, împreună cu organisme internaționale, proiecte în domeniul amenajării spațiului urban, iar în anul 2019 își propune diversificarea și creșterea portofoliului de proiecte. Unul dintre acestea este proiectarea unui private student housing pentru un fond de investiții european.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *