Acasă » Interes general » Greenpeace cere excluderea combustibililor fosili de la finanțare

Greenpeace cere excluderea combustibililor fosili de la finanțare

5 noiembrie 2020
Explorare și producție
energynomics

Bogdan Tudorache

În această perioadă se discută în Parlamentul European despre cum vor fi folosiți banii publici destinați recuperării după criza declanșată de pandemia COVID-19, care a afectat economiile statelor membre și despre cum se pregătește Europa să confrunte crizele viitoare. Acești bani ar trebui folosiți pentru atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European, inclusiv pentru obținerea neutralității climatice în 2050, anunță Greenpeace.

Organizația de mediu condamnă doi europarlamentari români, întrucât aceștia ”blochează cu bună știință eforturile Europei și deturnează banii publici către investiții împotriva interesului general și a mandatului acordat de cetățeni”.

Astfel, Siegfried Mureșan și Dragoș Pîslaru, raportori în comisiile de Economie și Buget ale PE, au eliminat amendamentele care excludeau combustibilii fosili de la finanțare, chiar și după ce acestea fuseseră votate în Comisia de Mediu a Parlamentului European, ba chiar au propus includerea explicită a acestora printre investițiile posibile, susține organizația de mediu.

”Astfel, nu numai că au preluat poziția lobby-ului industriei gazului, dar au și neglijat prerogativele Parlamentului European în calitate de co-legislator pentru că au plasat întreaga greutate a deciziei pe Taxonomie, o listă cu criterii în baza căreia Comisia Europeană va judeca toate proiectele de investiții propuse de statele membre, unde rolul Parlamentului va fi marginal”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *