Acasă » Regenerabile » Greenpeace: Programul Casa Verde s-a încheiat cu respingerea a 9.000 de dosare

Greenpeace: Programul Casa Verde s-a încheiat cu respingerea a 9.000 de dosare

19 august 2020
Regenerabile
energynomics

Bogdan Tudorache

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a blocat timp de doi ani instalările de sisteme fotovoltaice din România, susține Greenpeace. Programul Casa Verde Fotovoltaice s-a încheiat cu respingerea definitivă a aproape 9.000 de cetățeni, cei mai mulți respinși dintr-un motiv care este, de fapt, imputabil AFM. Până în prezent, nici măcar un panou nu a fost montat cu ajutorul programului.

Administrația Fondului pentru Mediu a tergiversat constant derularea programului, conform Greenpeace. Casa Verde Fotovoltaice a fost oprit inițial sub scuza unei fraude informatice nedovedite. Apoi au urmat mai multe amânări de luni de zile în evaluarea dosarelor și publicarea rezultatelor contestațiilor. După un an și jumătate de la începerea oficială a programului, scopul declarat în ghidul de finanțare – „creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră” – a fost în totalitate ratat.

„În octombrie 2019, la începutul mandatului de ministru al mediului, domnul Costel Alexe a promis că va realiza un audit al AFM. Nici până azi nu cunoaștem rezultatele acestui control și iată că urmările au fost dezastruoase pentru cetățenii care au aplicat și pentru instalatori. În iulie 2020, Greenpeace a cerut demiterea conducerii AFM și reformarea acestei instituții într-o scrisoare deschisă semnată de peste 700 de cetățeni. Însă ministrul mediului a continuat să gireze tacit neregulile și comportamentul AFM față de cetățeni. Din păcate, incompetența administrativă lasă urme adânci. Deși se anunța a fi un program multianual, în loc să fie atrase alte fonduri și să fie ajutați mai mulți cetățeni, Casa Verde Fotovoltaice va folosi în a doua sesiune fondurile rămase din prima sesiune”, a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România și administrator al comunității online Protecția Prosumatorului.

Nu doar cetățenii au fost afectați, ci și firmele care s-au implicat în proiect ca instalatori validați. Acestea au investit timp și bani încă de la începutul lui 2019 și sunt acum în pragul falimentului.

„Am promovat programul, am discutat cu zeci de clienți, am pregătit dosarele (multe scanări, încărcări de fișiere, verificări etc.). Din 2019 până azi nu am încasat nici măcar un leu pentru toate eforturile depuse și aproape am intrat în faliment! Nu s-a dorit acest program și nimeni din AFM nu a fost alături de instalatori și de viitorii prosumatori pentru a obține aceste fonduri europene. Fonduri europene nerambursabile pe care AFM nu a fost în stare să le pună la dispoziția românilor”, spune Ionuț Chiriac, proprietarul unei mici firme de instalații electrice din Iași.

Greenpeace România a mediat în 17 august prezentarea unei opinii legale de către un avocat, pentru că zeci de oameni și-au anunțat intenția de a da în judecată AFM.

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat o nouă sesiune de înscrieri pentru toamna acestui an.

„Nivelul de încredere în capacitatea AFM de a derula programe de mediu este probabil la un minim istoric. Tentați de fondurile generoase, mulți dintre cei respinși în prima sesiune vor aplica din nou în toamnă, însă sunt destui care preferă să investească din buzunarul propriu pentru a deveni prosumatori. Sau au anunțat că vor ataca în instanță deciziile AFM”, a mai spus Marian Mândru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *