Acasă » Termo » Greenpeace: UE aprobă noi limite de poluare pentru termocentralele pe cărbune

Greenpeace: UE aprobă noi limite de poluare pentru termocentralele pe cărbune

2 mai 2017
Interes general
energynomics

Uniunea Europeană a aprobat, în urma unui vot foarte strâns, noi limite de poluare, ce ar putea reduce emisiile toxice ale termocentralelor europene, conform Greenpeace. Conform noilor limite, reducerea emisiilor de la termocentralele pe cărbune ar putea salva anual peste 20.000 de vieți, pe întregul continent. Rezultatul votului a fost unul favorabil, în ciuda opoziției fără precedent din partea Germaniei și a celorlalte țări ce folosesc cărbune, inclusiv România, susține organizația.

„Este finalmente o veste bună în direcția reducerii poluării. Există tehnici testate și confirmate pentru filtrarea și reducerea emisiilor nocive, însă decizia pentru punerea lor în aplicare este de multe ori lăsată la latitudinea operatorilor de termocentrale, ce aleg soluția cea mai ieftină. Decizia de astăzi ne va asigura că termocentralele cele mai poluatoare fie investesc în reducerea emisiilor, fie vor fi închise”, susține unul dintre negociatorii pe acest subiect, Christian Schaible, policy manager EEB (Biroul European de Mediu).

În urma votului, Statele Membre sunt obligate să impună limite mai stricte în privința poluanților pentru 2.900 de grupuri energetice aparținând termocentralelor din UE. Perioada de conformare la noile limite va expira în anul 2021, iar substanțele vizate sunt oxizii de azot, oxizii de sulf, pulberile în suspensie și, în premieră, au fost introduse limite pentru mercur. Limitele vor viza atât termocentralele pe cărbune, cât și pe cele ce folosesc gaz, păcură și alți combustibili fosili, inclusiv platformele petroliere marine.

Peste 125.000 de europeni au semnat o petiție prin care cereau miniștrilor sănătății și mediului să ia măsuri pentru reducerea emisiilor. Petiția a fost depusă la Bruxelles săptămâna trecută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *