Acasă » Termo » Grevă extinsă a minerilor de la CE Oltenia

Grevă extinsă a minerilor de la CE Oltenia

14 ianuarie 2019
Minerit
energynomics

Grevele spontane ale minerilor de la Complexul Energetic Oltenia se extind. Anagajaţii companiei, care acum este cel mai mare producător de energie electrică al ţării, cer salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune. Conducerea solicită reluarea imediată a activităţii, pentru că altfel poate fi pusă sub semnul întrebării fucţionarea Sistemului Energetic Naţional, conform economica.net.

Conducerea Complexului a remis un comunicat de presă în care solicită reluarea imediată a activităţii de producţie, pentru că altfel pot exista consecinţe „deosebit de grave la nivelul Sistemului Energetic Naţional” şi spune că vor avea loc negocieri luni, la Bucureşti, la Ministerul Energiei.

„Ca urmare a intreruperii voluntare a lucrului in unele cariere din cadrul Societatii Complexul Energetic Oltenia, cu consecinte iremediabile asupra activitatii companiei, a fost stabilita, de catre conducerea Ministerului Energiei, o intalnire intre conducerea societatii si partenerii sociali, la sediul Ministerului Energiei, in data de 14.01.2019, ora 15:00, pentru identificarea solutiilor corespunzatoare”, arată comunicatul CEO remis sămbătă seara.

„Avand in vedere posibilitatea producerii unor consecinte deosebit de grave asupra functionarii Sistemului Energetic National, precum si pentru desfasurarea cu rezultate optime a intalnirii stabilite, este necesara reluarea imediata a activitatii de productie. Conducerea societatii isi manifesta totala disponibilitate pentru continuarea dialogului cu partenerii sociali in vederea solutionarii problemelor aparute”, spune compania.

Comunicatul a venit în condiţiile în care nemulţimirile minerilor au atins apogeul vineri, când o parte dintre ei au refuzat să mai intre în schimb. Este vorba despre circa 700 de oameni care au intrat în grevă spontană, pe rând, la carierele Jilţ Sud şi Nord. Ulterior, încă o carieră, cea de la Roșiuța, s-a alăturat grevelor de la Jilț Nord și Jilț Sud. Este vorba de minerii care ar fi trebuit să intre sâmbătă seara în schimbul trei și duminică dimineața în schimbul unu.

În plus, după cum spune presa locală, greviștii nu sunt de acord să fie reprezentați la discuțiile de luni de la Ministerul Energiei de sindicate, susținând că nu sunt reprezentați de acestea.

Oamenii sunt nemulţimiţi de salariile mici. Potrivit mai multor relatări de pe reţelele de socializare, unele însoţite de imagini, unii angajaţi, chiar cu peste zece ani vechime, au salarii de 2.000 de lei.

Potrivit presei locale, minerii de la Cariera Roșiuța, ultimii intraţi în grevă, au afișat și o listă de revendicări. Acestea sunt: îmbunătățirea condițiilor de lucru la locurile de muncă; aprovizionarea cu materiale pentru utilaje necesare realizării procesului de producție; transportul la locurile de muncă (la intrare și ieșire cu mașinile) și reabilitarea căilor de acces către utilaje; acordarea echipamentului de protecție; plasarea personalului pe locurile de muncă pe funcții și meserii; întreruperea și încetarea abuzurilor asupra personalului muncitor; creșterea salariului pornind de la 4.000 de lei/angajat; plata zilelor de sâmbătă și duminică cu spor de 100%, acordarea voucherelor de vacanță; pensionarea la 53 de ani cu un stagiu de cotizare de 30 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *