Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit la Palatul Victoria cu Osman Koray Ertaş, ambasadorul Turciei în România şi cu reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci, prilej cu care a salutat evoluţia relaţiilor economice dintre cele două state şi a subliniat potenţialul lor de dezvoltare în special în domeniul energiei şi apărării, astfel încât să crească volumul schimburilor comerciale bilaterale, arătând că acestea au crescut în 7 ani de la 2,9 miliarde la 4,3 miliarde de euro.
”Această întâlnire va da un nou impuls relaţiilor economice dintre ţările noastre. Privind în urmă, constatăm că schimburile comerciale dintre România şi Turcia au crescut, în doar 7 ani, de la 2,9 miliarde de euro, în 2009, la 4,3 miliarde, în 2016. Ne dorim o intensificare a acestor schimburi şi ne propunem ca, în următorii ani, valoarea lor să crească în continuare. E un deziderat curajos, dar credem că există toate datele să devină realitate”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.
De asemenea, şeful Executivului a punctat faptul că energia şi apărarea sunt două dintre domeniile cu potenţial de dezvoltare a relaţiilor comerciale bilaterale, subliniind deschiderea Guvernului pentru demararea unor proiecte şi în alte sectoare.
Grindeanu a precizat că Guvernul pe care îl conduce şi-a înţeles rolul de partener al mediului de afaceri, bazat pe deschidere, dialog şi flexibilitate.
”Ne bazăm pe sprijinul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci pentru a facilita relaţia dintre investitorii români şi autorităţile turce, la fel cum ne bazăm pe faptul că Asociaţia ne va semnala orice problemă pe care o întâmpină aici oamenii de afaceri turci în deschiderea sau derularea investiţiilor. Prin dialog constant găsim soluţiile cele mai potrivite”, a arătat premierul.
Totodată, reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci şi-au exprimat dorinţa de a-şi extinde afacerile în România, anunţând o serie de investiţii concrete pentru perioada imediat următoare, care vor duce la crearea câtorva sute de locuri de muncă.
Conform sursei citate, investitorii turci şi-au arătat mulţumirea pentru atitudinea deschisă a Guvernului României faţă de mediul de afaceri, dar şi încrederea că măsurile luate de Executiv vor avea un impact pozitiv asupra economiei şi societăţii în general.
„Sunt cetăţean turc, dar sunt şi cetăţean român, ca de altfel aproape 90% dintre membrii Asociaţiei noastre. Iubesc această ţară şi tocmai de aceea ţinem să ne dezvoltăm investiţiile aici, în beneficiul comun al statului român şi al companiilor noastre”, a declarat Murat Demiray, preşedinte al Asociaţiei.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, prezent de asemenea la întâlnire, a menţionat că a avut deja contacte cu reprezentanţii comunităţii de afaceri turce, iar discuţiile s-au purtat în sensul în care ministerul să reprezinte un punct integrator de contact pentru a facilita investiţiile străine în România.