Bogdan Tudorache
Grupul ALRO a înregistrat o cifră de afaceri de 2,78 miliarde RON, în ușoară scădere față de perioada similară din 2018, respectiv 2,98 miliarde RON, în principal ca urmare a condițiilor nefavorabile ale pieței internaționale și naționale, conform unui comunicat remis BVB.
În 2019, Grupul a înregistrat o pierdere netă de 67 de milioane RON, comparativ cu un profit net de 235 milioane RON, în 2018. Scăderea semnificativă a rezultatelor financiare reprezintă o consecință directă a tendinței descendente continue a prețului aluminiului (“LME”) și a condițiilor dure care au marcat piața internațională (inclusiv politicile guvernului SUA cu privire la tarifele de aluminiu impuse, războiul comercial dintre SUA-China, negocierile în jurul Brexit, costuri mai mari pentru utilități și pe segmentul aluminei, cu rafinăria de alumină Norsk Hydro Alunorte, care și-a reluat producția), precum și piața locală unde Compania a fost nevoită să se confrunte cu prețuri crescute, în special pentru energie, care a continuat să raporteze niveluri ridicate în 2019.
„Ca răspuns la circumstanțele nefavorabile din piață, cu un preț al aluminiului care a înregistrat o scădere de 15% în 2019 comparativ cu 2018, cu o piață de alumină care a fost afectată de excedentul de producție, ceea ce a condus la scăderea prețurilor de vânzare, prețurile mai mari ale utilităților (energie și gaz) în 2019 față de 2018 și prețurile de achiziție în creștere pentru 2020, a fost implementat un program anti-criză care conține reduceri de costuri și măsuri de optimizare a fluxurilor de numerar în semestrul al doilea al anului 2019 și pentru anul 2020”, a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al ALRO.
“Am amânat investițiile, cu excepția celor aferente mentenanței CAPEX și pe cele obligatorii din punct de vedere conformității cu cerințele de mediu și al eficienței energetice, am redus nivelului stocurilor, am redus nivelurile achizițiilor de deșeuri de aluminiu în linie cu cererea de produse laminate plate. În plus, am redus și nivelul materiilor prime, am limitat producția de aluminiu electrolitic prin micșorarea intensității energetice și am amânat unele reparații capitale ale cuvelor, împreună cu o schimbare a structurii mixului de vânzări prin creșterea cantității de produse cu valoare adăugată foarte mare. Toate aceste măsuri ne-au ajutat să ne limităm pierderile aferente anului 2019”.
În 2019, tendința reflectată până în 2018 a continuat, iar piața globală a arătat fragilitate, fiind marcată de incertitudini precum riscurile producției mai mari și capacitatea în exces subvenționată de stat în China, atât pentru aluminiu primar, cât și pentru cel prelucrat; tarifele la aluminiu ale guvernului SUA și noile politici referitoare la potențiale bariere impuse; reluarea activității Alunorte; incertitudinea macroeconomică; politici privind schimbările climatice, actualizări Brexit etc. Încetinirea cererii și efectul războiului comercial SUA-China au fost vizibile în special pentru Germania, inima Europei, alături de scăderea accentuată a industriei auto, care a fost perturbată și de noile reguli UE privind emisiile și o tendința de îndreptare către vehiculul electric. În afara Germaniei, tabloul de ansamblu ilustrează în mod clar o cerere mai slabă din partea furnizorilor de piese și componente ale industriei de producție nemțești, dar o cerere susținută din partea construcțiilor, transporturilor, sectorului nautic și al dozelor de aluminiu.
Mai mult, în 2019, industria aluminiului a fost unul dintre principalii jucători, la nivel global, în privința legislației și reglementărilor, impozitelor, protecției mediului, CO2, prețurilor și alocărilor de certificate verzi. Ca o consecință directă, cotațiile prețului aluminiului a scăzut, în timp ce prețurile materiilor prime au crescut, cu un impact direct asupra rezultatelor financiare ale tuturor marilor companii din industria aluminiului. În 2019, LME și-a continuat tendința de scădere apărută la sfârșitul anului 2018, ducând la un preț mediu în 2019 de 1.791 USD/ tonă față de prețul mediu LME înregistrat în 2018 de 2.110 USD / tonă și 1.969 USD / tonă în 2017. Cu toate acestea, aluminiul rămâne unul dintre cei mai puternici vectori pentru decarbonizarea economiei, cu un rol din ce în ce mai mare în soluțiile de mobilitate (mașini electrice), transport de mărfuri (containere feroviare din aluminiu), în dezvoltarea unor soluții variate pentru regenerabile (rame din aluminiu pentru panouri solare) și clădiri mai ușoare, mai eficiente energetic.
De asemenea, „Pactul Ecologic European”, care va poziționa Europa ca lider global în lupta împotriva schimbărilor climatice, pe baza studiilor de impact care sunt în curs sau sunt pe cale de a fi lansate la nivel european și al statelor membre, se va reafirma importanța aluminiului ca vector de decarbonizare și unul dintre elementele cheie pentru realizarea obiectivelor aferente 2030 și 2050. La nivel național, principalul factor de influență asupra activității ALRO în 2019 a fost reprezentat de prețul ridicat al energiei ca urmare a creșterii taxelor pe energie și a majorării semnificative a prețurilor la emisiile de CO2. Cu toate acestea, la sfârșitul lunii decembrie 2019, Guvernul României a emis o Ordonanță de urgență pentru modificarea OUG nr.115/2011 prin care și-a luat angajamentul să implementeze o schemă de ajutor de stat pentru a compensa intreprinderile puternic afectate de implementarea directivei UE-ETS (Sistemul de Tranzacționare a emisiilor din UE), preluate în prețurile energiei.
Pentru ALRO, precum și pentru companii din alte 15 sectoare industriale românești și 8 opt subsectoare, aceste compensații au rolul de a contracara impactul prețului ridicat al energiei asupra costurilor totale. Mai mult, sursa fondurilor pentru compensarea efectivă provine din licitația certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite liber de Uniunea Europeană României. Prin urmare, schema este susținută direct de acest mecanism implementat pe teritoriul Uniunii Europene și nu afectează restul consumatorilor români.