Acasă » Petrol și Gaze » Grupul MOL îşi majorează ţintele pentru 2017 după rezultatele bune obţinute în S1

Grupul MOL îşi majorează ţintele pentru 2017 după rezultatele bune obţinute în S1

5 august 2017
Consumatori
energynomics

Grupul MOL a anunţat că în primul semestru (S1) toate segmentele de business au înregistrat creştere, ceea ce a generat o majorare cu 23% a rezultatului operaţional (clean CCS EBITDA) comparativ cu perioada similară a anului trecut. MOL a atins de asemenea un prag semnificativ în ceea ce priveşte procesul de transformare în segmentul petrochimiei prevăzut de Strategia pentru anul 2030, prin semnarea unor contracte-cheie pentru Proiectul Poliol.

Segmentul Upstream a înregistrat rezultate solide în prima jumătate a anului 2017, cu un rezultat EBITDA de 128 miliarde HUF (447 milioane USD), în creştere cu 45% faţă de perioada similară a anului trecut, şi a generat flux masiv de numerar liber de 321 milioane USD. Principalii factori care au determinat această evoluţie au fost ascensiunea prețurilor la hidrocarburi pe fondul majorării cu 30% a prețului țițeiului Brent, precum și costurile de exploatare mai mici. Producția medie de hidrocarburi a atins 110.000 bep/zi în primele șase luni, ceea ce este conform cu estimările pentru anul în curs.

Segmentul Downstream a realizat, din nou, rezultate operaţionale record, înregistrând un rezultat Clean CCS EBITDA de 186 miliarde HUF (652milioane USD) în prima jumătate a anului. În perioada analizată, s-a înregistrat o creștere de 8% față de perioada similară a anului trecut, determinată de marjele de rafinare mai mari și de disponibilitatea sporită a activelor, care au compensat marjele mai reduse din segmentul petrochimic.

Segmentul Servicii pentru Clienţi (Retail) a beneficiat în continuare de o creştere solidă a volumelor şi de contribuţia sectorului non-fuel, ceea ce a generat un rezultat operaţional EBITDA record la nivelul primului semestru, de 43 miliarde HUF (150milioane USD), cu 18% peste nivelul înregistrat în prima jumătate a anului precedent.

În România, vânzările retail de carburant au continuat creşterea semnificativă. Astfel, vânzările de motorină (retail) ale MOL în România au crescut cu 12% în prima jumătate a anului, în timp ce vânzările de benzină s-au majorat cu 1%, comparativ cu prima jumătate a lui 2016.

Segmentul Gas Midstream (transport de gaze naturale) a generat un rezultat EBITDA de 31miliarde HUF (107milioane USD), în creştere cu 12% faţă de primul semestru al anului precedent, pe baza volumelor considerabil mai mari și a veniturilor mai mari din taxele pentru utilizarea capacităţii de transport.

Prima jumătate a anului 2017 a fost marcată de paşi importanţi în ceea ce priveşte implementarea Strategiei Grupului MOL pentru anul 2030. Acordurile de parteneriat semnate cu Evonik şi thyssenkrupp pentru investiţia strategică a MOL în lanţul valoric al Propilenoxidului (“Proiectul Poliol”) vor impulsiona expansiunea Grupului către în sectorul petrochimiei şi vor deschide calea către a deveni cel mai important jucător din domeniul petrochimiei în Europa Centrală şi de Est. Mai mult, MOL se află în prezent cu un pas mai aproape de a construi o reţea de peste 250 de încărcătoare pentru vehicule electrice în Europa Centrală şi de Est, ca parte a consorţiului NEXT-E, care a primit în acest scop o finanţare UE de 19 milioane de Euro.

“Ne îmbunătăţim semnificativ estimarea pentru 2017 privind rezultatul operaţional (clean CCS EBITDA) la peste 2,3 miliarde USD (faţă de peste 2 milairde USD estimate anterior) datorită performanţei solide înregistrată de Grup în prima jumătate a anului. Evoluţia din primul semestru dovedeşte soliditatea modelului nostru de afaceri integrat și calitatea activelor noastre. Am atins, de asemenea, un reper semnificativ în procesul nostru de transformare în ceea ce priveşte segmentul petrochimiei, stabilit în strategia pentru anul 2030, deoarece am semnat recent contracte-cheie pentru proiectul nostru reprezentativ, Proiectul Poliol. Progresele făcute în implementarea Strategiei MOL 2030 sunt la fel de importante pentru noi cu menţinerea abilităţii de a genera cele mai bune rezultate cu activele actuale”, a spus Zsolt Hernádi, Preşedinte şi CEO al Grupului MOL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *