Acasă » Electricitate » Grupurile de la Rovinari şi Turceni rămân deschise în următoarea perioadă

Grupurile de la Rovinari şi Turceni rămân deschise în următoarea perioadă

27 octombrie 2022
Electricitate
energynomics

Grupurile 3 de la Rovinari şi 7 de la Turceni nu vor fi închise în următoarea perioadă, conform unui comunicat al PNL.

„Pentru a demonta tot felul de dezinformări apărute în spațiul public privind închiderea unor termocentrale, sunt necesare câteva precizări. Ministerul Energiei a decis deja ca nicio unitate de producție a CEO să nu fie închisă în această criză energetică. Această regulă se aplică şi centralelor vechi, pentru care nu există altă soluție în afară de înlocuirea cu o alta nouă, construită de la zero. Direcția Generală pentru Concurență din cadrul Comisiei Europene este de acord cu decalarea tuturor termenelor de oprire a activității centralelor energetice pe cărbune. Punctual, grupurile 3 de la Rovinari şi 7 de la Turceni nu se închid în următoarea perioadă. Mai mult, acum sunt în derulare investiții de peste 900 milioane euro în județele Gorj şi Dolj, pentru modernizarea punctelor de lucru ale CE Oltenia, printr-un ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană. Astfel, până în 2026 se vor produce 1.300 megawați din gaz natural şi 700 megawați fotovoltaic”, se arată într-un mesaj al PNL transmis pe Facebook, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, guvernele PNL, din 2020 până în prezent, au salvat de la faliment CE Oltenia prin acordarea a peste un miliard de euro ajutor de stat pentru restructurarea companiei.

„Asta arată că nouă ne pasă de oamenii de acolo şi nu am lăsat să se distrugă un patrimoniu energetic uriaş şi important pentru sistemul energetic național. Din păcate, din cauza managementului defectuos, CE Hunedoara nu a avut aceeaşi soartă şi a intrat în insolvență la sfârşitul anului 2019 având datorii de peste 1,5 miliarde de euro acumulate în perioada 2013-2019 şi având de returnat un ajutor de stat acordat ilegal în 2018 în valoare de 319 milioane de lei. În PNRR nu sunt trecute alte termene de oprire a termocentralelor de cărbune decât cele aflate în programul de restructurare al CE Oltenia”, mai spun liberalii.

Aceştia au precizat că decarbonizarea sectorului energetic românesc continuă.

„Guvernul a adoptat în iunie OUG 30/2022, prin care se va elimină cărbunele din mixul energetic al României până în 2032, dar în mod etapizat, cu ecologizarea exploatărilor miniere şi cu măsuri de protecție socială şi reconversie profesională pentru oamenii din domeniu”, susține PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *