Acasă » Petrol și Gaze » Guvernul a aprobat programul pentru introducerea gazelor la sate, în valoare de 500 mil. euro

Guvernul a aprobat programul pentru introducerea gazelor la sate, în valoare de 500 mil. euro

6 februarie 2020
Consumatori
energynomics

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un Program naţional de introducere a gazelor naturale în mediul rural, în valoare de 500 de milioane de euro, de care vor beneficia 200.000 de gospodării. Proiectul va începe într-o zonă pilot, potrivit News.ro.

”Astăzi este o zi istorică pentru sistemul de fonduri europene din România, pentru că s-au adoptat o serie de măsuri extrem de importante care sperăm noi să ajute fondurile europene şi beneficiarii de fonduri europene din România. O primă măsură este legată de Programul naţional pentru introducerea de gaze naturale în localităţile care astăzi sunt încălzite pe combustibil solid”, a afirmat, marţi seară, după şedinţa de Guvern, ministrul Fondurior Europene, Marcel Boloş.

Potrivit acestuia, este un moment de răscruce mai ales în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene în zona de energie.

”Astăzi, deşi suntem o ţară cu un potenţial de resurse de gaze naturale destul de mare totuşi doar 36% din locuinţe sunt racordate la încălzirea pe bază de gaze naturale. Programul Naţional aprobat are o valoare de 500 de milioane de euro şi vizează, într-o primă etapă 200.000 de gospodării din România care se încălzesc cu combustibil solid, pe lemne”, a mai spus Boloş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *