Acasă » Interes general » Guvernul a aprobat ratificarea Acordului de împrumut cu BIRD privind politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă

Guvernul a aprobat ratificarea Acordului de împrumut cu BIRD privind politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă

11 august 2022
Interes general
energynomics

Guvernul a aprobat un proiect de lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în valoare de 600 de milioane de euro şi a Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă între România şi BIRD în valoare de 24 de milioane de dolari, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

El a arătat că cele două acorduri au fost semnate la Bucureşti, pe 19 iulie, în baza aprobărilor anterioare la nivelul Guvernului şi al preşedintelui României, finanţările urmând să asigure implementarea unor acţiuni asociate reformelor urmărite în cadrul PNRR, dar şi pentru gestionarea crizei umanitare generată de agresiunea militară rusă din Ucraina, potrivit Agerpres.

„Finanţările sunt grupate pe doi piloni: consolidarea incluziunii şi administrării fiscale, incluzând acţiuni care implică răspuns la criza umanitară în domenii precum educaţie, sănătate, asistenţă socială, locuire, ocupare, reforma pensiilor, eficientizarea cheltuielilor şi reforma fiscală. Totodată, vor asigura finanţarea susţinerii decarbonizării rezilienţei climatice, incluzând o serie de acţiuni şi domenii, precum energie regenerabilă, creşterea eficienţei energetice a clădirilor şi păduri”, a spus Cărbunaru.

El a precizat că, printr-un memorandum, s-a luat decizia introducerii unei scheme de ajutor de minimis care să sprijine dezvoltarea durabilă a întreprinderilor care activează în industria prelucrătoare şi a recuperării materialelor pentru a creşte competitivitatea produselor realizate în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *