Acasă » Interes general » Guvernul a prezentat vineri modificările aduse OUG 114

Guvernul a prezentat vineri modificările aduse OUG 114

16 decembrie 2019
Interes general
energynomics

Vineri, în ședința de guvern, s-a dat citire ordonanţei ce prevede modificările aduse OUG 114, care includ începutul calendarului de re-liberalizare a pieței energiei peste șase luni.

Guvernul va recurge la angajarea răspunderii în Parlament pentru abrogarea unor prevederi din controversata Ordonanţă de Urgenţă 114, prevederi considerate dăunătoare pentru economie.

Modificarea ordonanţei este principala temă şedinţei extrordinare a Executivului, pentru ca săptâmâna viitoare proiectul să poată fi trimis în Parlament, împreună cu solicitarea de angajare a răspunderii, potrivit Radio România Actualități.

Guvernul vrea să elimine taxele din energie, comunicaţii şi sistemul bancar, condiţiile legate de Pilonul II de pensii şi să desfiinţeze Fondul Suveran de Investiţii.

Va fi păstrat, însă, la valoarea actuală, salariul minim în construcţii.

”Vestea bună este că astăzi, în şedinţa de Guvern de la ora 17:00, se va da o primă citire a ordonanţei cu elementele pe care le vom schimba din Ordonanţa 114 şi cerinţele de capital pentru sistemul Pilon II pentru pensii introduse prin Ordonanţa 114 vor fi eliminate. Şi acea opţiune de a trece de la Pilonul II la Pilonul I, la care au aderat doar 504 persoane, va fi eliminată. Restul vor fi pe parcursul anului viitor”, a spus ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, conform Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *