Două proiecte de investiții privind construcția de conducte de transport a gazelor naturale au fost aprobate, joi, în şedința de Guvern, la propunerea Ministerului Energiei.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, citat de Agerpres, este vorba despre conducta de transport gaze naturale pe direcția localităților Timişoara – Deta – Denta – Moravița, din județul Timiş, prin care se va acoperi necesarul de gaze naturale pentru consumul casnic şi industrial al unui număr de cel puțin 11 unități administrative teritoriale. Totodată, se preconizează atât dezvoltarea socio-economică a zonelor menționate cât şi protejarea mediului şi fondului forestier prin diminuarea consumului de lemn şi reducerea utilizării unor surse de energie intens poluantă.
„Realizarea proiectului aduce următoarele beneficii: posibilitatea alimentării cu gaze naturale a zonei traversată de conductă; diversificarea surselor de energie pentru localitățile din județul Timiş; reducerea emisiilor şi susținerea producerii de energie din surse regenerabile, prin trecerea de la sistemul de încălzire cu combustibili solizi lemne, păcură, etc. la sistemul de încălzire pe bază de gaze naturale; premisele reducerii defrişărilor în zonele ariilor naturale protejate, şi nu numai; creşterea potențialul turistic şi de agrement al zonei; creşterea investițiilor private în domeniul turismului realizate în noi capacități de cazare şi în modernizarea celor existente, generând creşterea capacității de cazare şi a numărului de turişti; creşterea investițiilor în industrie”, se arată în comunicatul citat.
De asemenea, prin Hotărârea pentru completarea HG nr. 9/2019 se completează lista terenurilor agricole situate în extravilan care fac obiectul proiectului de interes comun în domeniul gazelor naturale ”Conducta Ţărmul Mării Negre-Podişor (RO) pentru preluarea gazului din Marea Neagră”, cu terenurile agricole situate în extravilan pe raza unităților administrativ-teritoriale Ghimpați şi Clejani, din județul Giurgiu.
Acest proiect de interes comun în domeniul gazelor naturale are ca obiective diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale a consumatorilor din România, reducerea gradului de dependență de importul de gaze din Rusia, transportul spre piețele Central Europene a gazelor naturale din Marea Neagră, dezvoltarea unei capacități de transport ce va permite în viitor interconectarea cu conductele ce vor avea ca surse potențiale de alimentare gazele lichefiate de la țărmul Mării Negre (Proiectul AGRI), sau gazele de şist.
Ministerul Energiei precizează că pentru realizarea proiectului a fost emisă Autorizația de Construire nr. 5/17.05.2018 care vizează construcția unei conducte de transport gaze de la țărmul Mării Negre, de unde va prelua gazele naturale extrase din platforma continentală şi Stația de Comprimare Gaze Podişor.
Pingback: Guvernul aprobă două proiecte de investiții în infrastructura de transport a gazelor - Piramid Energy