Acasă » Interes general » Guvernul a aprobat fonduri suplimentare pentru programul de reducere a noxelor

Guvernul a aprobat fonduri suplimentare pentru programul de reducere a noxelor

12 octombrie 2017
Interes general
energynomics

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic va fi majorat cu circa 25 de milioane de lei, urmând să fie disponibile 3.800 de vouchere în plus pentru acest an, potrivit unei hotărâri aprobate miercuri de Guvern, se arată într-un comunicat al insituției.

“Se asigură, astfel, continuarea Programului Rabla, program de succes aflat la cea de-a treisprezecea ediţie, pentru a încuraja cumpărarea de autoturisme care nu poluează şi sunt mai sigure în trafic”, se spune în comunicatul citat de Agerpres.

Totodată, Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru demararea Programului RO-LA, prin care se urmăreşte reducerea poluării, a noxelor şi a emisiilor de CO2 din atmosferă.

“Noul program de finanţare vizează reducerea efectelor negative pe care transporturile rutiere de marfă le produc asupra mediului, prin transferul unui segment al transportului de marfă dinspre transportul rutier către calea ferată”, se precizează în comunicat.

Potrivit Executivului, transportul de tip RO-LA reprezintă forma particulară de transport combinat în care vehicule rutiere autopropulsate sunt transportate pe calea ferată, în trenuri compuse din vagoane specializate, iar încărcarea şi descărcarea vehiculelor rutiere pe, respectiv de pe vagoanele specializate se realizează în terminale specializate, prin intermediul sistemelor proprii de autopropulsie şi prin rulare pe roţile proprii. Totodată, şoferii vehiculelor rutiere autopropulsate pot însoţi respectivele vehicule pe durata transportului feroviar, caz în care sunt transportaţi în vagoane de călători (vagoane cuşetă sau vagoane de clasă).

Guvernul precizează că programul RO-LA se înscrie în Politica naţională a României în domeniul energiei din surse regenerabile (SRE), în vederea corelării cu economiile de energie şi creşterea eficienţei energetice, componente importante ale pachetului de măsuri necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru respectarea Protocolului de la Kyoto la Convenţia – cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Hotărârea adoptată miercuri de Executiv modifică anexele nr. 1, 1a, 1b şi 2b la HG 146/2017 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *