Guvernul ar putea adopta Ordonanța de Urgență ce modifică Legea 220/2008 săptămâna viitoare, au declarat surse din piață pentru energynomics.ro. Guvernul se vede nevoit să aprobe legea prin ordonanță de urgență până pe 1 aprilie, dată care coincide cu termenul-limită pentru o modificare în distribuirea certificatelor verzi prevăzută de legea deja în vigoare. Altfel, riscă să fie nevoit să reia procedura de avizare din partea Comisiei Europene.
Proiectul ordonanței a fost aprobat de către Comisia Uniunii Europene la data de 19 decembrie 2016, ulterior această formă a proiectului fiind remisă spre avizare ministerelor si agențiilor guvernamentale.
Până acum, însă, Guvernul s-a poticnit în emiterea Ordonanței de Urgență care va Modifica Legea 220/2008 a regenerabilelor. Astfel, Departamentul pentru Relația cu Parlamentul contestă caracterul ”de urgență” al ordonanței ce trebuie emisă. Apoi, Ministerul Finanțelor Publice nu a emis propriul aviz, având nevoie să se consulte mai întâi cu Autoritatea de Supraveghere Financiară. În plus, astăzi, la 15 martie, nu există avizul Ministerului Justiției, spun surse din piață contactate de energynomics.ro. Aceleași surse așteaptă, însă, ca adoptarea ordonanței să aibă loc săptămâna viitoare.
Proiectul ordonanței a fost avizat de către Comisia Europeană într-o formă care schimbă legislația curentă, conform căreia certificatele verzi amânate pentru segmentul solar încep să fie restituite la 1 aprilie 2017. Dacă noua ordonanță nu e adoptată, un nou proiect (cu noi termene-limită) va trebui să meargă din nou spre avizare, către CE.
Ulterior, după adoptarea de către Guvern, Parlamentul are la dispoziție șase luni pentru a valida noua lege sau pentru a o modifica. ”Noi sperăm ca în aceste șase luni să fie modificată legea, dacă iese în forma actuală, care favorizează marii jucători, în detrimentul celor mici”, a mai spus sursa citată.
O treime din investitorii mici în regenerabile sunt insolvabili și se îndreaptă spre faliment, spune Viorel Lefter, președintele asociației Patres. Asociația roagă guvernul să nu aprobe ordonanța de modificare a Legii 220/2008 în forma curentă, întrucât trimite în faliment micii jucători. În același timp, o altă asociație, a investitorilor în eolian, RWEA, cere guvernului să aprobe legislația cât mai repede, ”pentru a normaliza urgent situația” incertă din această industrie.
Puterea instalată a capacităților de producție a energiei din surse regenerabile era de 4.741 MW la finalul anului trecut, în scădere cu 8,5% față de anul 2015, când aceasta totaliza 5.145 MW, potrivit datelor Transelectrica.