Acasă » Electricitate » Guvernul francez nu va renunţa la scumpirea carburanţilor, în pofida protestelor

Guvernul francez nu va renunţa la scumpirea carburanţilor, în pofida protestelor

19 noiembrie 2018
Consumatori
energynomics

Ministrul francez al Mediului, Francois de Rugy, a dat asigurări că Executivul nu va face un pas înapoi în privinţa planului legat de creşterea taxelor pentru carburanţi, în pofida nemulţumirii celor care au protestat sâmbătă faţă de această măsură, relatează agenţia EFE.

„În materie de fiscalitate ecologică vom continua pe traiectoria prevăzută. A nu o face ar fi inconştienţă”, a spus De Rugy, într-un interviu pentru „Le Parisien”, conform Agerpres.

Protestele „vestelor galbene”, numele sub care este cunoscută această mişcare creată pe reţelele de socializare, fără tutela vreunui partid sau sindicat, au fost determinate de anunţul Guvernului privind scumpirea carburanţilor. Conform datelor oficiale, 409 persoane au fost rănite în timpul manifestaţiilor, din care 14 grav, şi până la 282 au fost arestate.

Executivul francez a aprobat o majorare a taxelor pentru carburanţi de 7,6 eurocenţi pe litru pentru motorină şi de 3,9 eurocenţi pentru benzină, pentru reduce utilizarea autovehiculelor poluante şi a promova energia curată.

Începând din ianuarie se vor aplica taxe suplimentare de 6 şi, respectiv, 3 eurocenţi.

„Trebuie să menţinem ritmul pentru măsurile noastre care ne vor ajuta să scăpăm de dependenţa de petrol şi să evităm ca (o majorare a preţului barilului) să ne afecteze economia”, a afirmat De Rugy.

În opinia sa, nemulţumirea faţă de preşedintele Emmanuel Macron exprimată sâmbătă de cei circa 300.000 participanţi la proteste este „rezultatul neliniştii”, dar „este dificil să mulţumeşti lumea în numai 18 luni”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *