Acasă » Regenerabile » Solar » Agrovoltaic » Guvernul grec oferă fermierilor electricitate ieftină pentru a-i convinge să renunțe la proteste

Guvernul grec oferă fermierilor electricitate ieftină pentru a-i convinge să renunțe la proteste

14 februarie 2024
Agrovoltaic
energynomics

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis le-a oferit fermierilor posibilitatea de a beneficia de facturi mai mici la electricitate în următorii zece ani, în încercarea de a răspunde la solicitările lor şi a evita proteste de amploare în capitala Atena, transmite Bloomberg.

În ultimele zile, protestele fermierilor s-au amplificat în Grecia, ducând la blocarea autostrăzilor şi paralizarea mai multor oraşe. Reprezentanții fermierilor au amenințat că vor veni cu tractoarele pe străzile din Atena, într-un moment în care agricultura a devenit un câmp de luptă în Europa.

„Suntem aici să găsim soluții şi venim la această întâlnire cu bună credință”, a spus Mitsotakis la debutul discuțiilor cu fermierii, care au loc marți, la Atena. Premierul grec a făcut însă un apel pentru găsirea unei soluții de compromis deoarece marja de manevră fiscală este una „limitată,” potrivit Agerpres.

Planul lui Mitsotakis pentru a reduce costurile de producție ale fermierilor include facturi mai mici la electricitate pentru următorii zece ani, începând din luna aprilie, potrivit Cabinetului premierului grec. O altă măsură vizează plata primei tranşe din rambursarea taxei pe carburant în luna martie.

Fermierii greci au cerut reducerea taxelor şi o renegociere a Politicii Agricole Comune, care stabileşte regimul subvențiilor în Uniunea Europeană. De asemenea, fermierii greci susțin că nu au fost despăgubiți în totalitate pentru inundațiile de anul trecut.

În ultima perioadă, fermierii nemulțumiți au protestat în mai multe țări din Europa, inclusiv în Franța, Germania, Polonia şi Italia. Printre nemulțumirile lor se numără creşterea costurilor, birocrația, noile reglementări cuprinse în pactul verde european şi importurile de produse ieftine care le reduc cota lor de piață.

Guvernul grec a insistat că nu va pune în pericol echilibrul fiscal, care este urmărit cu atenție de piețele financiare şi investitori, după ce Grecia a ieşit dintr-o criză a datoriilor care a durat aproximativ un deceniu. Autoritățile de la Atena au promis că vor majora surplusul bugetar primar până la 2,1% din PIB în acest an, de la 1,1% din PIB în 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *