Acasă » Petrol și Gaze » Guvernul iartă Oltchim de datorii în vederea privatizării

Guvernul iartă Oltchim de datorii în vederea privatizării

17 ianuarie 2017
Petrol și Gaze
energynomics

Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacţiei, dar nici contractele cu clienţii nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nici o obligaţie de a prelua actualii angajaţi, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, şi de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRKL, intrat în posesia News.ro și citat de economica.net.

Documentul, menit să fie transmis investitorilor interesaţi de preluarea activelor scoase la vânzare, le prezintă acestora condiţiile în care se va realiza tranzacţia.

„Datoriile vânzătorului, inclusiv obligaţiile potenţiale legate de protecţia mediului, rămân în sarcina vânzătorului. Nici un contract existent nu va fi transferat, dar, în cazul în care cumpărătorul consideră că este în interesul său, anumite contracte pot fi încheiate din nou de către cumpărător şi cealaltă parte contractantă. Oltchim îşi exprimă, totuşi, disponibilitatea de a ajuta discuţiile pentru preluarea unor contracte”, arată documentul.

Companiile care preiau activele scoase la vânzare ale Oltchim nu au, de asemenea, nici un fel de obligaţii legate de angajaţi.

„Nu există nici o obligaţie contractuală de a prelua angajaţii împreună cu activele”, mai arată documentul realizat de consultant şi de administratorul judiciar al Oltchim.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *