Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Guvernul își asumă în fața FMI vânzarea portofoliilor deținute în companiile energetice de stat

Guvernul își asumă în fața FMI vânzarea portofoliilor deținute în companiile energetice de stat

17 septembrie 2013
Consumatori
energynomics

În conformitate cu scrisoarea de intenție pe care Guvernul a transmis-o Fondului Monetar Internațional (FMI), acesta își asumă diminuarea pe mai departe a intervenției statului prin vânzarea majorității portofoliului pe care Ministerul Economiei îl deține în societățile din subordine. Companiile energetice controlate de Ministerul Economiei au fost transferate în acest an din coordonarea ministrului Varujan Vosganian în cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care conduce Departamentul pentru Energie.

În urma transferului, Ministrul Economiei mai are participaţii integrale, majoritare sau minoritare la companii precum Romarm, Oltchim, Plafar, Carfil, Metrom, UM Cugir, UM Mija, UM Sadu, Uzina Automecanică Moreni, Pirochim Victoria, Avioane Craiova, Romplumb, Şantierul Naval Mangalia, IAR Braşov, Romaero, Şantierul Naval 2 Mai.

Marile companii energetice, precum Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, complexele energetice Oltenia şi Hunedoara sau Electrica sunt controlate de Departamentul pentru Energie. De asemenea, Departamentul pentru Energie deţine participaţii la Petrotrans, Termoelectrica, Compania Naţională a Uraniului, Minvest, Apele Minerale, Salrom, Societatea Naţională a Cărbunelui, Cuprumin, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, OMV Petrom, Oil Terminal, Conpet, GDF Suez Energy, EON Gaz Distribuţie, EON Gaz Romania, Enel Distribuţie, Enel Energie, CEZ.

Scrisoarea de intenție arată că „pentru privatizările majoritare, pentru care căutăm investitori strategici, vom face acest lucru cu scopul de a atrage noi investiţii şi a asigura expertiză profesională pentru consolidarea viabilităţii operaţiunilor şi livrării serviciilor. Ne angajăm să nu divizăm şi/sau fuzionăm societăţile sau activele societăţilor programate pentru oferte publice iniţiale, cu excepţia celor prevăzute în planul de reorganizare a Hidroelectrica sau conform celor specificate în continuare.”

Potrivit Gândul, Guvernul se angajează că va lista la bursă 10% dintre acţiunile statului la Nuclearelectrica până la finalul lunii septembrie (în desfășurare), 15% din acțiunile Romgaz urmează a fi listate până la mijlocul lunii noiembrie, că va lansa o IPO pentru pachetul majoritar deținut la Electrica până la finalul lunii mai 2014, și că va lista 15% din acțiunile Complexului Energetic Oltenia până la finalul lunii iunie 2014, înainte de privatizarea majoră.

În ceea ce privește Hidroelectrica, Guvernul se angajează că va lansa o ofertă publică inițială de 10% până la finalul lunii iunie 2014. Decizia aceasta va fi întârziată dacă nu va exista până în septembrie 2013 o decizie a instanței pe marginea atacării la tribunal a primei oferte publice inițiale de 10% din acțiunile producătorului de energie electrică.

Pe lângă privatizări, Guvernul se angajează să continue programul de introducere a managementului privat în companiile de stat, Hidroelectrica urmând să aibă un astfel de management până în luna noiembrie a acestui an.

O altă axă prioritară pentru Guvern este eliminarea pe mai departe a prețurilor reglementate din energie. În scrisoarea de intenție se arată că “pentru electricitate, dereglementarea completă a preţurilor la electricitate pentru consumatorii industriali va fi realizată până la data de 1 ianuarie 2014 şi pentru consumatorii casnici până la data de 31 decembrie 2017.

Pentru gaze naturale intenţionăm să implementăm restul foii de parcurs pentru dereglementarea preţurilor la gaze conform planificării pentru a realiza dereglementarea completă pentru consumatorii industriali până cel târziu la data de 31 decembrie 2015 şi pentru consumatorii casnici până la data de 31 decembrie 2018.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *