Acasă » Interes general » Guvernul va adopta până la finalul anului Ordonanța privind încheierea de contracte bilaterale pe termen lung (PPA)

Guvernul va adopta până la finalul anului Ordonanța privind încheierea de contracte bilaterale pe termen lung (PPA)

17 decembrie 2021
Interes general
energynomics

Ordonanţa de transpunere Directivei 944, prin care se va permite încheierea de contracte bilaterale pe termen lung (power purchase agreements – PPAs) se află pe circuitul de avizare şi va fi aprobată până la sfârşitul anului, a anunţat, joi, într-un forum de specialitate, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Piaţa de vânzare de energie în Uniunea Europeană este în aşa fel făcută încât se închide la preţul cel mai mare. Dacă nu ai un contract pe termen lung, trebuie să se gândească să facă acele contracte pe termen mai mare. Avem în circuitul de avizare o Ordonanţă de transpunere a unei Directive, ce va fi aprobată până la sfârşitul anului, prin care se va permite încheierea de contracte bilaterale pe termene lungi, pentru predictibilitate”, a declarat Popescu, citat de Agerpres.

Oficialul a mai menţionat că Ministerul Energiei a suplimentat bugetul alocat unui program pentru întreprinderile mici şi mijlocii care vor să investească în energie verde.

„Pe Ministerul Energiei avem PNRR, avem Fondul de modernizare, unde sunt peste 10 miliarde de euro pentru energie verde şi toate tipurile de energie, şi avem acel program pentru întreprinderi mici şi mijlocii pe care l-am suplimentat acum la 680 de milioane de lei – să-i ajutăm pe toţi cei care au depus, chiar dacă au obţinut un punctaj mai mic. Îmi doresc să existe cât mai multe companii care folosesc acest tip de energie verde care, până la urmă, dacă o finanţăm 100% sau 70% în funcţie de valoarea investiţiei, este o energie ieftină. E păcat să avem acoperişuri de hale, acoperişuri de clădiri nefolosite şi să ne gândim să facem producţie fotovoltaică sau eoliană în câmpuri agricole, când avem la dispoziţie întreprinderi, societăţi care au spaţii disponibile”, a afirmat ministrul de resort.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *