Guvernul vrea să aprobe prin ordonanţă de urgenţă Strategia Energetică a României, pentru a împiedica declanşarea unor proceduri de infringement din partea Comisiei Europene şi blocarea fondurilor europene din ianuarie 2021, potrivit unui proiect postat pe site-ul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
De asemenea, trebuie menţionat faptul că neadoptarea unui act normativ la nivelul ordonanţei de urgenţă şi recurgerea la procedura legislativă obişnuită ar determina, ulterior, sesizarea României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi obligarea la plata unor amenzi şi/sau penalităţi cauzate de imposibilitatea României de soluţionare a problemei microhidrocentralelor, spun iniţiatorii proiectului.
Alte consecinţe ar fi, dacă nu este aprobat acest OUG, blocarea accesării fondurilor europene pentru investiţii în sectorul energetic, începând cu 1 ianuarie 2021, potrivit Agerpres. Încadrarea şi demararea procedurii de evaluare de mediu pentru Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, în vederea obţinerii avizului de mediu şi ulterior a aprobării acestuia prin hotărâre a Guvernului, nu poate fi derulată decât după adoptarea Strategiei Energetice a României 2020-2030, cu perspectiva anului 2050.
„Toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată”.