Acasă » Interes general » Macroeconomie » Halliburton cumpără Baker Hughes pentru aproape 35 miliarde dolari

Halliburton cumpără Baker Hughes pentru aproape 35 miliarde dolari

18 noiembrie 2014
Interes general
energynomics

Halliburton Co, al doilea grup de servicii petroliere pe plan mondial, a anunţat că va achiziționa rivala mai mică Baker Hughes, pentru 34,6 miliarde de dolari, în numerar și acțiuni, a doua mare tranzacție din sectorul energetic în acest an, transmite Reuters.

Tranzacţia va duce la crearea unui mamut de servicii petroliere, evaluat la 67 miliarde de dolari și cu peste 136.000 de angajați. Fuziunea este o tranzacție între a doua și a treia mare companie de acest fel din lume. Cu toate acestea, fotoliul de lider rămâne tot la Schlumberger, care este de două ori mai mare decât valoarea combinată a celor două, cu o capitalizare bursieră de 125 miliarde de dolari.

Fuziunea este de așteptat să ridice probleme de anti-trust pe scală largă. Halliburton spus că este gata să plătească 3,5 miliarde dolari în cazul în care tranzacția nu va primi aprobările antitrust și că este gata să renunțe la afaceri în valoare de 7.5 miliarde dolari în venituri pentru a obține aprobările.

Există cel puțin șapte linii de produse principale suprapuse între cele două companii, care oferă zeci de servicii și tehnologii, de la explorări şi forări, la cimentare și sisteme de ridicare artificiale care îmbunătățesc producţia la sondă.

„Cu o valoare a sinergiilor identificate de 2 miliarde dolari, ne așteptăm ca un factor cheie pentru calendarul acestei asocieri să fie urgența în a reduce și mai mult costurile, pentru a fi competitivi,-societățile de explorare și producție vor să restrângă cheltuielile „, au apreciat analiştii Global Hunter Securities.

Discuțiile dintre cele două companii au început cu mai mult de o lună în urmă și au ajuns la final vineri, când Halliburton a amenințat că va înlocui Consiliul de Administraţie al Baker Hughes, după ce oferta sa inițială a fost respinsă.

Apoi, Halliburton a anunţat luni că a retras propunerile proprii privind noile nominalizări pentru C.A. şi că noul consiliu de 15 membri va conţine şi trei membri din Baker Hughes. Compania va fi condusă de directorul executiv al Halliburton, Dave Lesar.

Acționarii Baker Hughes vor primi 1,12 acţiuni Halliburton, plus 19 dolari în numerar pentru fiecare acţiune deţinută și vor deține 36% din noua companie.

În 2013, veniturile combinate totale ale companiei au fost de 51,8 miliarde dolari pe o bază pro-forma, mai mult cele ale Schlumberger, de 45,3 miliarde dolari.

Credit Suisse și BofA Merrill Lynch sunt consilierii financiari ai Halliburton, în timp ce Goldman Sachs & Co este consiliera Baker Hughes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *