Bursa de Valori București a înregistrat în 2024 cel mai mare număr de tranzacții, respectiv 2,6 milioane, în creștere cu 32% față de anul anterior, a declarat marți președintele BVB, Radu Hanga, la ceremonia de listare pe Bursă a emisiunii de obligațiuni a companiei Autonom, potrivit Agerpres.
”Privind înapoi la 2024, capitalizarea de piață a companiilor listate la Bursa de Valori București a ajuns la 363 de miliarde lei, cu aproape 18% mai mult față de sfârșitul anului anterior. Dacă ne uităm la companiile locale listate pe Bursa de Valori București, avem o capitalizare de 242 de miliarde lei, o creștere de 5% față de sfârșitul anului 2023. În 2024, am înregistrat un nou maxim în ceea ce privește numărul de tranzacții la bursă cu 2,6 milioane de tranzacții. Asta înseamnă o creștere de 32% comparativ cu anul anterior și aș spune că acest lucru este legat de ceea ce vedem cu privire la numărul de conturi ale investitorilor de retail”, a spus Radu Hanga.
El a afirmat că numărul de investitori a continuat să crească și, în septembrie 2024, a ajuns la un nou maxim istoric, aproape 215.000, potrivit celor mai recente date publicate de FCI. La finalul anului 2019, erau aproape 54.000 de investitori.
„Cred că este foarte important pentru noi să menținem această tendință, deoarece, la finalul zilei, pe lângă faptul că ajutăm companiile care vin la Bursă să obțină finanțare, le oferim acestora o scenă, un loc unde se pot face vizibile, iar pentru a adăuga valoare acestei scene, care este Bursa de Valori București, trebuie să creștem numărul de oameni din public, numărul celor care investesc pe bursă. 16,4 miliarde lei au fost atrase de statul român prin programul Fidelis cu sprijinul Bursei de Valori București, ceea ne arată, încă o dată, angajamentul nostru față de piața locală de capital și față de statul român. Dacă privim indicatorii de referință pentru piața românească, anul trecut indicii BET și BET -TR au înregistrat un avans de 8,8%, respectiv 16,1%”, a mai declarat Radu Hanga.